MUZEUL ANTIPA nu se deschide nici după ieșirea din starea de urgență. Care e motivul
Muzeul Antipa nu se deschide nici după ieșirea din starea de urgență, potrivit reprezentanților instituției, care spun că așteaptă normele de securitate biologică ce urmează să fie publicate.
„Mult a fost, puțin a rămas! Vă anunțăm că Muzeul Antipa NU se va deschide pentru public din data de 15 mai 2020. Personalul instituției va lucra însă ca muzeul, un loc extrem de vizitat, fermecător și dorit de public, să devină un mediu sigur pentru sănătatea noastră, angajați și vizitatori, deopotrivă!”, se arată în comunicatul Muzeului Antipa.
Din grijă pentru sănătatea și siguranța vizitatorilor, muzeul așteaptă normele generale de securitate biologică ce urmează a fi publicate, implementarea lor și apoi se va redeschide.
„Vă vom comunica în timp real stadiul măsurilor pe care le implementăm și data la care vom putea deschide muzeul pentru public. Rămâneți aproape de noi în mediul online, vizitați-ne pe pagina de Facebook și contul de Instagram și ascultați sfaturile girafei de la Antipa!”, mai scriu cei de la muzeu.
Cum vom putea merge la muzee și în biblioteci? Recomandările INSP pentru ieșirea din starea de urgență
Muzeele fac parte din categoria serviciilor cu potențial mediu-ridicat de răspândire a infecției cu virusul SARS-COV-2, consideră specialiștii Institutului de Sănătate Publică, iar pentru a limita acest risc, recomandă ca accesul publicului să fie permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu.
Vizitatorii și angajații muzeelor și bibliotecilor trebuie să respecte o serie de reguli după reluarea activității, respectiv la ieșirea din starea de urgență.
Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au completat seria de recomandări, transmisă sâmbătă, privind măsurile generale de relaxare a restricțiilor impuse de starea de urgență pentru instituțiile de cultură.
Potrivit INSP, noile recomandări au fost elaborate laborarea propunerilor s-a realizat în concordanță cu recomandările forurilor la nivel mondial de către specialiști Organizației Mondiale a Sănătății și ai Centrului European pentru Controlul Bolilor.
Acestea vin după ce, sâmbătă, Institutul National de Sănătate Publică a postat în transparență decizională primele propuneri privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență.
Documentele elaborate de INSP nu reprezintă un plan de reluare a activităților suspendate prin acte normative sau alte măsuri administrative emise/luate de autorități, ci o serie de propuneri ce urmează a fi dezbătute și reglementate de forurile superioare/decidente, precizează instituția, în informarea afișată pe site-ul propriu.
Muzeul Antipa a pierdut aproximativ 1 milion de lei, în doi luni de stare de urgență
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a pierdut aproximativ 1 milion de lei, în cele două luni în care a fost închis publicului, din cauza restricțiilor pe margine pandemiei de coronavirus, scrie ziare.com.
Managerul muzeului, Luis Ovidiu Popă, a declarat că a solicitat Ministerului Culturii (MC), în subordinarea căruia se află, o subvenție suplimentară de 400.000 de lei , sumă care să acopere cheltuielile reprezentate de materialele necesare redeschiderii în siguranță.
El a mai precizat și că a solicitat suspendarea unui Ordin de ministru din 2009, care instituie gratuitate pentru vizitarea muzeelor din subordinea MC, pe perioadă vacantelor școlare, pentru toți elevii.
Anul trecut, Muzeul Antipa s-a îmbrăcat în haine noi: O nouă grafică a site-ului și un logo îmbunătățit
Din ianuarie 2019, Muzeul Antipa are o nouă identitate vizuală și apoi a căutat un nou slogan, cu ajutorul fanilor. Vezi aici cum arată noua siglă!
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se descrie drept „poate, cel mai iubit muzeu din țară, iar fidelitatea vizitatorilor săi este importantă și prețuită. Perceput ca un muzeu modern, atractiv, Muzeul Antipa dorește să fie ușor identificat de public prin simboluri care să-l individualizeze și să vorbească despre misiunea și valorile sale”, potrivit unui comunicat al muzeului.
Cu o identitate vizuală împrospătată, logo-ul muzeului și noul site antipa.ro fac parte dintr-un proiect care va presupune implicarea publicului în alegerea unui slogan al muzeului, pentru completarea modului în care se individualizează instituția.
Este maniera în care copiii, tinerii și familiile pot participa la viața muzeului și împărtăși din așteptările lor. Totul s-a întâmplat în această primăvară, cu mult înaintea pandemiei de coronavirus…