Muzeul Țăranului Român a primit certificatul de excelență din partea TripAdvisor
Muzeul Național al Țăranului Român a primit certificatul de excelență din partea TripAdvisor, unul dintre cele mai mari site-uri de promovare turistică, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
„Premiul atestă imaginea foarte bună pe care o are instituția muzeală la nivel național și internațional și se acordă numai pe baza opiniilor utilizatorilor TripAdvisor, ceea ce face ca distincția să confirme că muzeul este foarte bine situat în preferințele turiștilor”, se spune în comunicatul de presă.
Cu o medie de 3.500 de turiști lunar, Muzeul Țăranului Român s-a situat, anul trecut, printre cele mai bune destinații turistice, conform TripAdvisor, datorită plasării între primele 10% organizații afiliate la acest site, criteriu pe baza căruia se acordă certificatul de excelență.
„Muzeul Țăranului este bucuros să primească TripAdvisor Certificate of Excellence”, a declarat Virgil Ștefan Nițulescu, directorul general al Muzeul Național al Țăranului Român. „Ne străduim să oferim vizitatorilor o experiență memorabilă, iar acest premiu vine să confirme faptul că munca noastră a fost apreciată prin comentariile pozitive pe care le-am primit pe TripAdvisor”, a adăugat Nițulescu.