Nagy: Decizia de suspendare luată de Traian Băsescu este una politică

Publicat: 15 02. 2012, 09:44
Actualizat: 27 06. 2012, 02:18

Ministrul Comunicațiilor, Zsolt Nagy, a declarat, luni, după întâlnirea cu procurorii în dosarul privatizărilor că decizia de suspendare luată de președintele Traian Băsescu este una politică, pe motiv că UDMR a anunțat că nu va sprijini moțiunea de cenzură.

"Este o decizie politică, luată după momentul referendumului, când UDMR a anunțat că nu va sprijini moțiunea de cenzură, deci că nu se poate realiza obiectivul de dărâmare a guvernului cu sprijinul UDMR", a spus Nagy.

Acesta a arătat că nu a primit încă un document oficial cu privire la suspendarea sa din funcție.

Întâlnirea lui Nagy cu procurorii Parchetului instanței supreme a durat o oră și jumătate, în acest timp ministrul declarând că a început studierea materialului de urmărire penală.

Întrebat în legătură cu acest dosar, Nagy a subliniat, încă odată, că este un șantaj politic la adresa UDMR.

Președintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul privind suspendarea lui Zsolt Nagy din funcția de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, a informat Administrația prezidențială. (Mediafax)