Nati Meir a fost reclamat la Poliție de alte 25 de persoane pentru înșelăciune
Fostul deputat Nati Meir – arestat preventiv din 2 august pentru că a indus în eroare mai multe persoane cu locuri de muncă în Israel – a fost reclamat la Poliție, pentru fapte similare, de alte 25 de persoane, informează, marți, Poliția Capitalei.
„Ofițeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – sector 1, extinzând cercetările asupra lui M.N. (57 de ani), arestat în altă cauză, au stabilit faptul că în perioada mai – iulie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare un număr de alte 25 persoane promițându-le că prin intermediul societății sale, le va obține vize și contracte de muncă în Israel”, precizează sursa citată.
Meir pretindea suma de 800 lei drept taxă de înscriere și alte sume ce variau între 250 și 3.700 de euro de la fiecare persoană pentru a le facilita obținerea vizei de lucru și angajarea acestora la societăți din Israel, în realitate, neexistând nicio bază contractuală care să permită realizarea acestui fapt.
În 1 august, ofițeri din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor – sector 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, au desfășurat activități în urma cărora s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Nati Meir, pentru înșelaciune, constând în aceea că în perioada aprilie – mai 2012 a indus în eroare mai multe persoane, susținând că reprezintă o societate comercială prin intermediul căreia urma să le obțină viză de muncă și să îi angajeaze în Israel și cerând fiecăreia dintre persoane bani pentru taxa de înscriere și biletele de avion.
În realitate, societatea comercială nu are în obiectul de activitate recrutarea forței de muncă și nu are încheiate contracte cu societăți comerciale din Israel în baza cărora să trimită forță de muncă în această tară.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigare a Fraudelor – sector 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, cu Nati Meir în stare de arest.