Nati Meir, un comisar din Garda Financiară și vameși, între condamnații din februarie în dosarele DNA
Potrivit unui bilanț al DNA, cei 26 de condamnați au primit pedepse cuprinse între 10 ani de închisoare și un an închisoare cu suspendare.
În ultuma zi a lunii februarie, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) l-au condamnat pe fostul deputat în Parlamentul României Nati Meir la o patru ani de închisoare și interzicerea pe perioada executării pedepsei a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. El a fost trimis în judecată de DNA în 30 mai 2010 și a fost condamnat pentru trafic de influență.
Tot ICCJ l-a condamnat și pe fostul comisar superior în cadrul Gărzii Financiare Bihor Florentin Simionescu, la o pedeapsă de trei ani închisoare și interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.
„Dispune restituirea, de către inculpat, în favoarea denunțătorului, a sumei de 15.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul oficial al zilei la care se efectuează plata”, a mai decis instanța.
În 24 februarie, Curtea de Apel București l-a codamnat definitiv pe Claudiu Ristea, fost director executiv al Administrației Finanțelor Publice Ilfov, la doi ani de închisoare cu executare, după ce acesta a fost trimis în judecată de DNA. El a fost găsit vinovat că a primit 30.000 de lei de la administratorul unei firme, pentru a aviza deblocarea contului societății, luarea de mită fiind intermediată de doi inspectori din subordinea acestuia. Cei doi au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu suspendare.
Tot în luna februarie a fost condamnat și Stere Tala, trimis în judecată, inițial, alături de fostul rector al Universității „Ovidius” din Constanța, Tiberius Epure, pentru complicitate la luare de mită. Tala urmează să execute doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de cinci ani.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 27 iunie 2013 – 11 iulie 2013, Tiberius Dănuț Epure, în calitate de rector al Universității „Ovidius” din Constanța, prin intermediul lui Stere Tala, a pretins de la o persoană 4.000 de euro pentru a-i pune la dispoziție, înaintea examenului, subiectele la disciplinele de concurs pentru admiterea la Facultatea de Farmacie, astfel încât o candidată să fie admisă fraudulos.
„La data de 13 iulie 2013, după ce a primit suma de 4.000 de euro, inculpatul a remis persoanei de la care a primit banii mai multe pagini care conțineau câte 250 de întrebări pentru disciplinele de concurs biologie și chimie, inclusiv răspunsurile aferente. Ulterior, la data de 22 iulie 2013, Epure Tiberius-Dănuț i-a indicat aceleiași persoane subiectele stabilite pentru examen, precizându-i că persoana participantă la concurs trebuie să învețe numărul întrebării și literele aferente răspunsurilor corecte. În demersul său de pretindere și primire a sumei de 4.000 de euro, Epure Tiberius-Dănuț a fost sprijinit de inculpatul Tala Stere, care a intermediat relația cu persoana care a dat suma de bani”, au scris procurorii în documentul citat.
Fostul rector Tiberius Dănuț Epure este în continuare judecat la Tribunalul Ilfov, următorul termen fiind fixat în 24 martie.