Naveta spațială Discovery, lansată pe ISS

Publicat: 15 02. 2012, 11:02
Actualizat: 25 07. 2012, 00:35

 

Naveta spațială americană Discovery a fost lansată astăzi de la Centrul Spațial Kennedy, aflat în apropiere de Cap Canaveral, în Florida, cu șapte astronauți la bord, cu destinația Stația Spațială Internațională (ISS), transmite AFP.

Naveta Discovery, comandată de Pam Melroy, a doua femeie care ocupă această responsabilitate de la debutul programului navetei, în aprilie 2001, s-a desprins de pe rampa de lansare 39A, la ora 15.38 GMT, așa cum fusese prevăzut.

Este vorba de cel de-al treilea zbor al unei navete în 2007, dintr-un număr de patru, câte sunt programate.

În cursul acestei misiuni care va dura 13 zile, echipajul navetei Discovery va monta pe ISS un modul fabricat în Italia.

Agenția spațială americană a prevăzut încă cel puțin 12 zboruri până la sfârșitul anului 2010 pentru a termina construirea ISS și a putea retrage din circulație flota actuală de navete spațiale.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro