Naveta spațială Endeavour a fost lansată cu succes
Naveta spațială americană Endeavour a fost plasată cu succes pe orbită, miercuri, având la bord șapte astronauți, printre care și prima învățătoare care merge în spațiu, relatează AFP.
Naveta, cu o masă de 2.000 de tone, a fost lansată conform programului, la ora locală 18.36 (joi, 01.36 ora României), în condiții atmosferice excelente, și se va îndrepta spre Stația Spațială Internațională (ISS).
Înălțarea rachetei s-a derulat în condiții foarte bune. La un minut după aprinderea motoarelor, la Centrul Spațial Kennedy, din apropiere de Cap Canaveral (Florida, sud-est), naveta atingea deja viteza de 6.000 de kilometri pe oră.
Endeavour și-a continuat ascensiunea cel puțin nouă minute, spre orbită.(Mediafax)