Ne împrumutăm din nou pe piețele externe. România a lansat marți o emisiune de euroobligațiuni pe 10 ani
Titlurile sunt oferite la 225 puncte de bază (2,25 puncte procentuale) peste midswap (indicatorul de referință al pieței), aflat în prezent la 1,74%, ceea ce echivalează cu un randament indicativ de 3,99%.
Surse bancare au declarat recent pentru MEDIAFAX că Ministerul Finanțelor a mandatat băncile Citigroup, Societe Generale, UniCredit și ING să pregătească o emisiune de obligațiuni denominate în euro, cu maturitate de peste zece ani.
Cea mai recentă licitație pe piețele externe a fost în luna ianuarie, când Ministerul Finanțelor au atras 2 miliarde dolari prin două emisiuni de obligațiuni, cu maturități de 10 și 30 de ani, la randamente sub nivelurile indicative prezentate investitorilor.
În luna octombrie, România a împrumutat 500 milioane de euro printr-o emisiune de obligațiuni denominate în euro cu scadența la șapte ani, la un randament de 4,15% pe an.
Guvernul a anunțat în luna noiembrie că plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe piețele externe (MTN) a fost aproape dublat, de la 8 miliarde euro la 15 miliarde euro, și extins astfel încât să acopere următorii trei ani, respectiv 2014-2016. MTN a fost aprobat în 2010 pentru o perioadă de trei ani.
Inițial, programul de emisiuni MTN a avut un plafon de 7 miliarde euro, suplimentat în iunie anul trecut cu 1 miliard de euro pentru a acoperi necesarul de finanțare pentru 2013.
De la începutul anului, Trezoreria a atras 12,578 miliarde lei și 678,7 milioane euro prin vânzare de titluri de stat. La aceste împrumuturi se adaugă 2 miliarde dolari, sumă atrasă de pe piețele internaționale prin două emisiuni de obligațiuni, cu maturități de 10 și 30 de ani.