Prima pagină » Știri » „Nea Mărin Miliardar”, mai mulți spectatori decât toate cele 200 de filme românești de după ’89. Câte milioane de români au văzut filmul la cinema

„Nea Mărin Miliardar”, mai mulți spectatori decât toate cele 200 de filme românești de după ’89. Câte milioane de români au văzut filmul la cinema

Nu a mai existat așa ceva în întreaga...

Pelicula „Nea Mărin Miliardar”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, din 1979, a avut mai mulți spectatori în cinematografele din România decât toate cele aproape 200 de filme românești realizate după 1989 la un loc, a declarat, vineri, Constantin Fugașin, președintele Asociației Film România (AFR).

„Cele aproape 200 de filme românești realizate după 1989 nu au atras – toate la un loc! – numărul de spectatori înregistrat de un singur film al lui Sergiu Nicolaescu – «Nea Mărin Miliardar»”, a spus Constantin Fugașin.

„Nea Mărin Miliardar”, care l-a avut în rolul principal pe regretatul actor Amza Pellea, a avut circa 7,5 milioane de spectatori în cinematografele din România, a declarat, pentru MEDIAFAX, Constantin Fugașin.

În schimb, toate cele aproape 200 de filme românești realizate după 1989, inclusiv filmele realizate de Nicolaescu după Revoluție, au strâns împreună sub 7 milioane de spectatori în cinematografele din România, a explicat Constantin Fugașin.

Pe de altă parte, potrivit lui Constantin Fugașin, filmul „Nea Mărin Miliardar” a fost difuzat de zeci de ori la televizor după 1989.

„Numărul total al spectatorilor români care au văzut cele 60 de filme regizate de Sergiu Nicolaescu este de zece ori cât populația României – aproape 200.000.000”, a mai spus Constantin Fugașin.

El a precizat că filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost difuzate de zeci de ori și de diferite televiziuni. „După părerea mea se mai strâng încă 50 de milioane de spectatori care au văzut la televizor filmele lui Sergiu Nicolaescu, după 1989”, a mai spus Fugașin.

„M-am gândit la toate aceste cifre după ce i-am auzit pe detractorii lui Sergiu Nicolaescu. El a scris istorie în cinematografia din România, nu va putea fi șters niciodată”, a mai spus Constantin Fugașin, precizând totodată că este foarte posibil să nu se mai facă niciodată filme de complexitatea peliculelor „Mihai Viteazul” și „Mircea”, două dintre cele mai importante și dificile filme făcute de Sergiu Nicolaescu.

Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicațiilor cardiace și pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunțat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 și recent fusese operat de peritonită.

Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecție impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în același timp, haina de regizor, scenarist și actor, cu o abilitate neobișnuită.

Trupul neînsuflețit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzești din București, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, reprezentanți ai municipalității. Potrivit surselor citate, incinerarea va avea loc în cadru restrâns, nefiind permis accesul presei. Reprezentanții municipalității au precizat că a fost stabilită ca oră de incinerare ora 12.00, însă familia regizorului poate solicita schimbarea acesteia.

Sergiu Nicolaescu va fi incinerat conform propriei dorințe exprese, respectată de soția acestuia.

Citește și