Nelu Iordache, primul REGE AL ASFALTULUI pe cale să pice. Descindere în forță a procurorilor în imperiul Romstrade

Publicat: 29 11. 2012, 15:00
Actualizat: 03 07. 2013, 23:27

Procurorii anticorupție fac, joi, percheziții la firmele Romstrade și Blue Air, deținute de Nelu Iordache, într-un dosar privind posibile deturnări de fonduri în cazul lucrărilor la autostrada Arad – Nădlac, au declarat surse judiciare.  

Potrivit surselor citate, Nelu Iordache s-a asociat cu firme portugheze pentru lucrările la segmentul de autostradă Arad-Nădlac, iar din cauza unor nemulțumuri apărute în privința lucrărilor, acestea ar fi sesizat mai multe instituții, printre care și Comisia Europeană.

Cine este Nelu Iordache, primul rege al asfaltului pe cale să pice

Sursele citate au precizat că prejudiciul în acest caz ar fi de aproximativ șase milioane de euro.

Contractul pentru construirea autostrăzii Nadlac-Arad, reziliat din cauza întârzierilor

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, încheiat cu o asociere din care face compania Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.

Directorul general al CNADNR, Mircea Pop, că motivul principal al rezilierii contractului este reprezentat de întârzierile în execuție, proiectul fiind în prezent la stadiul de 20%, față de 70%, cât ar fi fost indicat, potrivit Mediafax.

Pop adăuga că există și alte motive pentru rezilierea contractului. „Este un complex de împrejurări, mai amplu”, preciza șeful CNADNR.

Ulterior, premierul Ponta afirma că proiectul de construcție a autostrăzii Arad-Nădlac, finanțat și de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiții considerate de Comisia Europeană ca fiind greșite, astfel că este posibilă rezilierea contractului și organizarea unei noi licitații.

MEDIAFAX anunța încă din luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plățile solicitate de către CNADNR pentru un contract de construcție a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate „iregularități și suspiciuni de fraudă”.

Construcția autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărțită în două loturi, pe o distanță totală de apropae 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea revine companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Finanțarea este asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

Lucrările au început în toamna anului trecut, termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad fiind anul 2013.

Romstrade a înregistrat, în 2011, un profit de 2,6 milioane de euro, adică jumătate din cel obținut în 2010, potrivit Forbes Romania. În urmă cu doi ani, cifra de afaceri a companiei era de 134 milioane de euro.