Nelu Iordache, trimis în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani
Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Nelu Iordache, la data faptelor asociat și administrator al SC Bata Sky Imobiliare SA, pentru evaziune fiscală în formă continuată și delapidare, firma SC Bata Sky Imobiliare SA, pentru evaziune fiscală în formă continuată, pe Imad Ali, la data faptei administrator al unor societăți comerciale, pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și pe Mioara Băluță, la data faptei angajată în cadrul unei bănci și Luiza Maria Ilie, pentru mărturie mincinoasă.
„În perioada februarie – aprilie 2011, inculpatul Iordache Nelu, în calitatea menționată mai sus, a înregistrat în contabilitatea SC Bata Sky Imobiliare SA, achiziții fictive de materiale publicitare promoționale în valoare totală de 46.356.636,79 lei, din care TVA în cuantum de 8.972.252 lei. Prin aceste demersuri inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8.972.252 lei (echivalentul a 2.133.254 euro), reprezentând TVA dedusă în mod nelegal. Produsele respective ar fi fost achiziționate de la două societăți administrate de inculpatul Imad Ali”, arată DNA în rechizitoriu.
Ulterior, până în ianuarie 2014, Nelu Iordache și-a însușit ilegal peste 47 de milioane de lei, bani pe care i-a „justificat” prin simularea unui împrumut pe care l-ar fi acordat firmei SC Bata Sky Imobiliare SA.
„În acest sens, a încheiat un contract prin care a atestat în mod neadevărat că a împrumutat societatea cu suma de 11.000.0000 euro. Acest contract a generat, în sarcina societății, o obligație de restituire a sumei respective în favoarea inculpatului Iordache Nelu, deși în realitate firma nu a încasat niciodată vreun ban, în modalitatea de mai sus. Fiind audiate în prezenta cauză, inculpatele Băluță (fostă Stancu) Mioara, angajată a unei bănci, și Ilie (fostă Cristescu) Luiza Maria au declarat în mod mincinos că, în perioada 18 – 28 aprilie 2011, în unitatea bancară în care prima își desfășura activitatea, au fost desfășurate operațiuni în sensul celor arătate mai sus, în realitate, nefiind depusă, plătită și retrasă vreo sumă de bani”, potrivit DNA.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat că se constituie parte civilă în proces cu suma de 8.988.122,01 lei.
Procurorii au pus sechestru asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin lui Nelu Iordache și SC Bata Sky Imobiliare SA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.