Prima pagină » Știri » Nelu Tătaru, despre campania de vaccinare: „Cred că abia acum vine perioada dificilă”  

Nelu Tătaru, despre campania de vaccinare: „Cred că abia acum vine perioada dificilă”  

Nelu Tătaru, despre campania de vaccinare: „Cred că abia acum vine perioada dificilă”   

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că pentru campania de vaccinare urmează perioada cea mai dificilă, întrucât au fost deja imunizate toate persoanele care au dorit acest lucru, dar şi cele care aveau comorbidităţi. „Avem şi perioada de relaxare în care, poate, suntem păcăliţi să credem că s-a terminat”, afirmă Nelu Tătaru, subliniind că pandemia nu s-a încheiat şi doar de atingerea imunizării colective depinde „un val patru uşor” în toamnă.

Întrebat marţi, la Digi 24, dacă vom ajunge la 10,4 milioane de persoane vaccinate în toamnă, Nelu Tătaru a spus: „Este ceva de dorit, dar, având în vedere că până acum am vaccinat toţi doritorii, cei care au solicitat, au avut comorbidităţi, au intrat în clasele 1, 2 şi 3, cred că acum vine perioada cea mai dificilă mai ales că avem şi perioada de relaxare în care, poate, suntem păcăliţi să credem că s-a terminat”.

Trebuie să ajungem la o imunizare de 60 – 70%

„Noi trebuie să ajungem la o imunizare de 60 – 70% care înseamnă atât vaccinare, cât şi trecere prin boală. Cred că nu este momentul să alegem dacă ne vaccinăm sau trecem prin boală. Cred că ar trebui să alegem să ne vaccinăm”, a mai afirmat Tătaru, precizând că ”suntem la o imunizare în masă – vaccinare şi trecere prin boală – de 30 – 40%”.

Nelu Tătaru a mai spus că pandemia nu s-a încheiat şi doar de atingerea imunizării colective depinde ”un val patru uşor”, aşteptat de specialişti în toamnă.

„Cred că ţine farte mult de noi, atât ca atitudine, cât şi la ritmul de vaccinare (…) După cum spun specialiştii, sunt 24 de tulpini deja identificate, alte 13 sunt în lucru. Sunt 37 dacă le adunăm. Fiecare tulpină va produce o anumită patologie la nivelul fiecărui  organism în parte. Sutem o particularitate fiecare dintre noi (…) Vaccinarea duce la scăderea numărului de decese şi la reducerea numărului de pacienţi în ATI”, a mai declarat Tătaru.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?