Nelu Tătaru, declarații despre evoluția epidemiei: Câte paturi de terapie intensivă pentru bolnavii de Covid sunt în prezent în spitalele din România | Avem o scădere a mediei de vârstă a persoanelor infectate cu coronavirus
Ministrul Sănătății anunță că spitalele din România au în acest moment 1.034 de paturi de terapie intensivă complet utilate pentru bolnavii de Covid, comparativ cu luna trecută când erau doar 840 de paturi. Nelu Tătaru a reiterat că ne aflăm în cea de-a doua fază a primului val pandemic și că se încearcă o stabilizare a numărului de cazuri de coronavirus, menționând că se observă o scădere a mediei de vârstă a cazurilor infectate.
„În acest moment avem 1.034 de paturi, care au și dotarea completă pentru patologie COVID, ce înseamnă ventilatoare, ce înseamnă monitoare, ce înseamnă injectomate. Dacă bine țineți minte, acum trei săptămâni aveam 840 de paturi. Prin operaționalizare la tot ce înseamnă spitalele care au revenit, Ilfov, Witing, Elias, plus celelalte spitale din țară, am ajuns la 1.034 de paturi. Ieri, în evaluarea pe care am făcut-o și în județul Bihor, de exemplu, Spitalul Municipal, Spitalul Județean puteau mări capacitatea de paturi de terapie intensivă de la 18, la 35 ambele spitale. Spitalul Municipal din Oradea este un spital suport COVID, având în acest moment doar patologie COVID cu comorbiditățile existente”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, miercuri.
Ministrul Sănătății, despre evoluția pandemiei: Suntem în cea de-a doua cocoaşă a primului val
În ceea ce privește problema lipsei de personal la terapie intensivă, ministrul spune: „După cum știți, la nivelul CNCCI există o comisie formată din domnul dr. Arafat, domnul dr. Nica, domnul dr. Călin Alexandru, care au evaluat potențialul de personal pe terapie intensivă, medicină de urgență și boli infecțioase. Efectuează, conform legii, în acest moment detașări către acele unități medicale care au nevoie”.
Ministrul avertizează că în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri grave de îmbolnăvire în rândul persoanelor relativ tinere.
„Suntem în cea de-a doua fază sau a doua cocoaşă a primului val pandemic. După cum aţi putut vedea, în ultima săptămână, se încearcă o stabilizare a numărului de cazuri având acel platou în fierăstrău. Nu ţine doar de noi ca şi sistem medical, iar această pandemie nu se tranşează în spital. Această pandemie se tranşează în prespital. (…) Respectarea unor reguli va duce la scăderea transmiterii în comunitate şi la scăderea numărului de cazuri. În ultima perioadă, avem o scădere a mediei de vârstă a cazurilor infectate, după cum avem şi o creştere a a numărului de cazuri grave la persoane relativ tinere”, a declarat miercuri Nelu Tătaru.