Nepotism în instituțiile statului. Ministrul de Interne va extinde controlul dispus la ISU Dolj și în alte județe: S-ar putea să fie epidemie

Publicat: 13 01. 2020, 11:47

„Am discutat, încă de ieri (duminică – n.red.), cu domnul general Iamandi (generalul de brigadă Dan Paul Iamandi, șeful IGSU), și astăzi (luni – n.red.) trimite Corpul de Control în județul Dolj, pentru a verifica aceste aspecte. Evident că această verificare se va extinde și la nivelul altor județe. Pentru că s-ar putea că această epidemie să fie în toată țară”.

Întrebat ce va face dacă se confirmă că peste 100 de angajați din unitate au diferite grade de rudenie între ele la ISU Dolj, Vela a răspuns: „O să vedeți!”.

Marcel Vela a anunțat, duminică, faptul că va trimite Corpul de Control la ISU Dolj pentru a afla dacă este adevărat că peste 100 de angajați din unitate au diferite grade de rudenie între ele și dacă se impun sancțiuni. Reprezentanții ISU spun că nu cunosc cifra exactă, însă este posibil să fie reală.

„Luni voi trimite Corpul de Control și la ISU la Dolj. În urma raportului, putem sesiza tot ce ține de o anchetă administrativă sau tot ce ține de Corpul de Control cu privire la aplicarea unor sancțiuni”, a spus ministrul de Interne Marcel Vela la Antena3.

La rândul său, Florea Constantin, inspector-șef ISU Oltenia al județului Dolj, a precizat, pentru MEDIAFAX, că sunt multe situații în Inspectorat în care atât soțul, cât și soția lucrează în instituție.

„Cineva a pus o întrebare, iar IGSU a cerut un raport (în privința acestei situații, n.r.). Domnul ministru când a auzit, a zis că trimite Corpul de Control. Posibil să vină mâine, poimâine. Dacă vine, suntem aici și-l așteptăm. (…) Nu e o problemă. (…) Nu știam că e ăsta numărul de cadre, pentru că n-am avut o evidență. Păi dacă sunt soț și soție, lucrează de15 ani, sunt cu școală militară, ce să le fac eu? Să-i duc să lucreze în alt județ?! Sunt multe situații de soț-soție. Unii lucrează împreună, alții lucrează separat, pe alte activități, pe alte servicii (…) Grade de subordonare nu există în legătură directă”, a declarat pentru MEDIAFAX col. Florea Constantin, inspector-șef ISU Oltenia al județului Dolj.

Acesta a precizat că nu știa că sunt angajate 101 cadre militare care au diferite grade de rudenie între ele, însă numărul este posibil să fie corect.

„Din câți suntem încadrați la toate subunitățile, în tot județul, sunt copii de cadre care au fost admiși la școală, au revenit după ce s-a terminat școala. Sunt în județ sau sunt și în aceeași subunitate. Sigur că da. Din 2007-2008, când au fost încadrările, e posibil să fie, dar asta știu exact cei de la Resurse Umane. Nu știu dacă sunt o sută sau peste o sută de colegi care au copii sau frați sau alte legături de rudenie. Că alte legături nu știu cum le-au luat. Probabil sunt cu nași, cu fini, cu moși, nepoți”, mai precizează sursa citată.

Precizările vin după ce, în spațiul public, a apărut informația potrivit căreia la ISU Dolj angajate 101 cadre militare care au diferite grade de rudenie între ele.