Neregulile de la spitalul din Sibiu: „Morții, băgați în sicrie de față cu bolnavii”
Noua conducere a celui mai mare spital cu pacienţi cu COVID-19 din judeţul Sibiu a anunțat primele măsuri adoptate și a dezvăluit tratamentul inuman la care erau supuși pacienții. Oamenii stăteau cu zilele într-un fost chioșc fast-food, fără toaletă şi baie, iar persoanele decedate erau băgate în sicrie de față cu bolnavii care așteptau să se testeze și să se interneze.
Schimbări la unitatea medicală din Sibiu
„În momentul de faţă chioşcul din faţa UPU nu mai este destinat managementului pacienţilor COVID-19. Acesta va fi reamenajat, utilizarea sa ulterioară urmând a fi decisă în funcţie de necesităţi. Chioşcul a fost o soluţie temporară de urgenţă utilizată în contextul creşterii numărului de pacienţi. Deoarece nu oferea condiţii normale de asistenţă medicală pacienţilor şi nici condiţii optime de muncă pentru personalul medical, au fost făcute demersurile pentru mutarea activităţii medicale în sala sindicală a SCJU, unde au fost amenajate 12 paturi pentru pacienţii COVID pozitiv, unde pacienţii au un grup sanitar propriu. În spaţiul rămas liber se vor mai desfăşura doar activităţi de recoltare a testului COVID, dacă condiţiile de supraaglomerare a UPU vor impune acest lucru”, a explicat colonelul Constantin Vlase care este şi medic infecţionist, potrivit Agerpres.
În curtea SCJU Sibiu există câteva chioşcuri amenajate cu termopane. Cel din faţa Unităţii de Primiri Urgenţe a devenit un „salon” impropriu pentru pacienţii cu COVID-19, când numărul acestora a devenit atât de mare încât nu au mai încăput în paturile de la UPU, în saloanele din containerele din curte, în secţiile de ATI şi Infecţioase.
Chioșcul fast-food transformat în „salon” COVID-19 a găzduit pacienţi infectaţi şi timp de cinci zile, după declaraţiile unora dintre ei, până au fost transferaţi efectiv într-o secţie de spital. Unii pacienţi au fost nevoiţi să aştepte ore în şir în acel chioşc, chiar stând doar pe un scaun, din lipsă de paturi libere în secţiile spitalelor din Sibiu.
Morții de COVID-19, introduși în sicrie în fața bolnavilor care așteptau să se testeze
O altă măsură luată de noua conducere militară a spitalului a fost să mute cele două containere destinate pacienților decedați în curtea morgii spitalului.
Persoanele angajate la pompe funebre nu mai sunt nevoiţi să aşeze decedaţii cu COVID-19 în sicrie, în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde trupurile în saci negri erau luate din cele două containere de lângă morgă de faţă cu pacienţii care aşteptau la mică distanţă, la coadă, ca să se testeze de noul coronavirus sau să se interneze fiind deja infectaţi.
„Containerele destinate decedaţilor COVID-19 reprezintă o capacitate suplimentară necesară gestionării unei situaţii de criză şi au fost relocate, având în vedere optimizarea procesului de predare către aparţinători”, a explicat directorul militar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Constantin Vlase.
Conform sursei citate, cele două containere pentru pacienţii care au decedat din cauza COVID-19 se află acum în curtea morgii spitalului.
De la debutul pandemiei şi până în prezent, în judeţul Sibiu au decedat 436 de persoane, zece doar în ultimele 24 de ore, din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2, a transmis joi, Prefectura.