Prima pagină » Știri » Nichita: Îmi pare foarte rău pentru ceea ce i se întâmplă lui Adomniței; sper să fie eliberat

Nichita: Îmi pare foarte rău pentru ceea ce i se întâmplă lui Adomniței; sper să fie eliberat

Nichita: Îmi pare foarte rău pentru ceea ce i se întâmplă lui Adomniței; sper să fie eliberat
Nichita: Îmi pare foarte rău pentru ceea ce i se întâmplă lui Adomniței; sper să fie eliberat

Gheorghe Nichita a făcut această afirmație după terminarea procesului în care procurorii anticorupție au contestat decizia Tribunalului București, prin care s-a dispus cercetarea edilului sub control judiciar, în dosarul în care este cercetat pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității.

„Îmi pare foarte rău pentru ceea ce i se întâmplă domnului Adomniței, îi țin pumnii și sper să fie eliberat cât mai repede”, a spus Nichita. Primarul a făcut referire la faptul că șeful Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, reținut de DNA, joi seara, este acuzat de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, după ce le-ar fi ajutat pe Teodora Jinga și Carmen Irimescu, angajate ale CJ, în funcțiile de șef serviciu, să acopere nereguli privind un contract pentru tipărirea de materiale de promovare a județului.

Primarul Iașului a mai spus, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, că fosta sa soție îi este o foarte bună prietenă.

„Să știți că soția mea îmi este o prietenă foarte bună și în tot timpul i-am spus că este soția mea”, a precizat Nichita.

Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, cercetat de DNA, a anunțat, joi, că se autosuspendă din funcția de vicepreședinte al PSD la nivel național, cât și din cea de președinte al organizației județene Iași a partidului, spunând că a luat decizia în urma unei discuții cu liderul PSD Victor Ponta.

Primarului Iașiului, Gheorghe Nichita, a anunțat, printr-un comunicat de presă, că începând de joi s-a autosuspendat din funcția de vicepreședinte PSD la nivel național, dar și din cea de președinte al PSD Iași.

El spune că a avut o discuție cu președintele PSD, Victor Ponta, și că i-a adus acestuia la cunoștință decizia luată.

Nichita a mai afirmat că până la clarificarea situației sale juridice atribuțiile de președinte al PSD Iași au fost preluate de către Victorel Lupu, prim-vicepreședinte al organizației județene PSD Iași.

„Rămân în continuare membru al partidului și fidel principiilor social-democrate”, a adăugat Gheorghe Nichita.

Noul președinte al PSD Iași, Victorel Lupu, este vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, fiind unul dintre cei mai vechi membri ai acestui partid.

Gheorghe Nichita este primar al Iașiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind și lider al organizației județene a partidului, dar și vicepreședinte la nivel național.

Procurorii DNA au dispus, în 1 mai, începerea acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a primarului Iașiului, Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Alături de el, au fost reținuți directorul general al Poliției Locale Iași, Liviu Hliboceanu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (3 acte materiale) și abuz în serviciu, și Ștefan Avîrvarei, șef servicu în cadrul Poliției Locale, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Ulterior, Tribunalul București a decis că Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar, ca și șeful Poliției Locale ieșene și șeful de serviciu din instituție reținuți de procurorii DNA. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel București. Această instanță a analizat, vineri, contestația procurorilor.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că Adina Samson, șef de serviciu în Primăria Iași, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relație de câțiva ani, l-ar fi denunțat pe acesta după ce el i-ar fi pus pe polițiștii locali să o urmărească.

Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, s-a folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajați ai Poliției Locale și ai altor instituții din Primărie, pentru a își urmări iubita și a amenința un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

În 5 mai, Adina Samson, fosta iubită a primarului Iașiului, Gheorghe Nichita, le-a declarat jurnaliștilot că a fost lovită de edil, care o hărțuia și amenința că o va distruge, iar în septembrie 2014 i-a comunicat acestuia că vrea să încheie relația, precizând că în octombrie a făcut o plângere la Parchet împotriva primarului.

Adina Samson spunea că în luna septembrie a anului trecut i-a comunicat primarului că vrea să încheie relația cu el, după care acesta a început să o urmărească și să o amenințe.

„În luna septembrie 2014 i-am comunicat domnului primar că vreau să închei această relație sub toate aspectele. Timp de două luni de zile, până în luna octombrie 2014, acesta m-a urmărit, m-a hărțuit, m-a amenințat. Într-o seară când mă întorceam acasă cu sora mea a trimis un borfaș în fața blocului să mă amenințe cu moartea. Văzând acest lucru, am făcut această plângere la Parchet”, a spus tânăra, precizând că a aflat ulterior că persoana care a așteptat-o în fața blocului ar fi fost un nepot al primarului, de la Dorohoi.

Întrebată ce i-a spus persoana care a amenințat-o, Adina Samson a afirmat: „A spus că nu îmi va fi bine”.

Ea a precizat că în luna noiembrie și-a retras plângerea depusă la Parchet, la insistențele primarului și ale unor persoane din anturajul acestuia și pentru că nu se întâmpla nimic cu acea plângere, nefiind luate măsuri de către anchetatori.

Tânăra a mai spus că știa că amenințarea îi este transmisă din partea primarului pentru că i-a fost spus explicit acest lucru și că amenințările au continuat, iar de ziua primarului, de Sfântul Gheorghe, edilul i-a transmis că o va distruge și că acesta va fi singurul lui scop în viață.

Întrebată cât timp a durat relația cu Nichita, Adina Samson a spus că au fost împreună câțiva ani, ea precizând, la întrebarea unui jurnalist, că primarul nu a divorțat din cauza ei.

Tânăra a mai spus că a fost lovită de către Nichita, iar întrebată de ce o lovea acesta, ea a răspuns că din cauza geloziei și pentru că ea nu i-a acceptat cererea în căsătorie.

„M-a cerut în căsătorie de nenumărate ori…Cu asemea persoană, cum să te căsătoști?. Ultima oară, m-a cerut în căsătorie după episodul de la mall. Atunci i-am spus că ne vedem la tribunal și mi-a trimis mesaj că nu, că o să ne vedem la starea civilă”, a mai afirmat Adina Samson.

Ea a precizat că are și o înregistrare audio în care primarul o amenință că o va distruge și că îl va trimite pe șeful Poliției Locale, Liviu Hliboceanu, să o urmărească, precizând că la plângerea depusă anul trecut la Parchet a atașat această înregistrare, precum și fotografii cu mașinile care o urmăreau.

Întrebată, de asemenea, despre incidentul în care a fost implicată în timp ce era la mall și la care se face referire în dosarul lui Nichita, Adina Samson a spus că a fost amenințată de doi indivizi pe care nu îi cunoștea, dar a bănuit că ar avea legătură cu un clan.

Tânăra a mai spus că nu a mers la medicul legist pentru a-i fi eliberat certificat medico-lergal după ce a fost lovită, dar că a fost internată de mai multe ori, și anul trecut, și în acest an, pentru că din cauza stresului a dezvoltat o boală autoimună.

Întrebată dacă va cere daune, ea a spus că va da în judeactă Poliția Locală și pe primarul Nichita, precum și anumite persoane care i-au fost complice edilului și care „știau de tot ce se întâmplă și se dădeau prietenele” ei.

Întrebată ce i-a spus primarul că îi va da dacă acceptă cererea lui în căsătorie, tânăra a spus că acesta i-a promis că îi dă un apartament de serviciu și că o ajută să facă diferite afaceri, ea precizând că nu are nicio locuință pe numele ei și că stă într-un apartament de trei camere din Păcurari, care însă nu este al ei, lucru care poate fi verificat.

Tânăra a mai spus, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, că l-a anunțat pe primar din septembrie anul trecut că vrea să își refacă viața, iar atunci Nichita i-a spus că ea este singura lui opțiune în viață și că dacă va face acest lucru o va distruge, ceea ce a și pus în practică.

„De Sfântul Gheorghe, de ziua lui, mi-a spus că dacă mă voi întâlni cu acea persoană îi va rupe picioarele, exact asa s-a exprimat, și pe mine o să mă distrugă”, a spus Adina Samson, care a precizat că primarul nu a mai căutat-o după ce a fost reținut.

Ea a adăugat că niciodată nu a făcut o plângere la DNA și că singurul său demers a fost demersul de la Parchet, din octombrie 2014, precizând, totodată, că îi spusese primarului că va mai face o plângere și că se vor vedea la tribunal.

Tot în 5 mai, primarul Gheorghe Nichita s-a întors la Primărie și a afirmat că acum nu va face declarații, adăugând că sunt multe întrebări și va veni momentul în care va spune „tot ce trebuie spus”.

Citește și