Nici nu sunt angajați, nici nu merg la școală. Raport îngrijorător care-i vizează pe 20% din tinerii cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani
„Vorbim concret despre rolul educației în dezvoltarea economică, mă voi referi la niște informații recent apărute de la Institutul Național de Statistică, care ne arată că în grupa de vârstă de 20 până la 34 de ani, circa 20% din tinerii în acest interval de vârstă, o cincime sau 730 de mii, nu sunt nici angajați, nici cuprinși într-o formă de învățământ, ceea ce situează România pe un nedemn de invidiat loc 4, în sens negativ loc 4, acești 20% din tinerii neangajați și care reprezintă potențial irosit și subutilizat de către economiști de care ar putea să beneficieze România”, a declarat, vineri, Valentin Lazea, economistul șef al BNR.
Lazea a participat la lansarea unui raport al Societății Academice din România, care arată că lipsa transportului în mediul rural reprezintă principala cauză a abandonului școlar timpuriu. O altă problemă a învățământului este lispa internatelor și a căminelor pentru cazarea elevilor, potrivit raportului.