Nici un procuror NU ÎȘI DOREȘTE să fie șef la DNA. Tudorel Toader continuă să fie optimist: LUNI vom avea candidaturi
„În acest moment, nu este NICI UN CANDIDAT! Sunt convins de faptul că mâine vom avea candidaturi,” declara ieri, plin de optimism, ministrul Justiției Tudorel Toader. „În caz contrar, se va relua procedura. Procedura se reia și în situatia în care candidatul/candidații înscris/înscriși este/sunt respins/ respinși!”
Ministerul Justiției anunțase că până pe 23 iulie, procurorii se pot înscrie pentru selecția la conducerea DNA, prin depunerea unei cereri de înscriere la Direcția resurse umane. Condițiile legale de participare la selecție și programarea interviurilor se vor afișa la sediul Ministerului și se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 24 iulie, iar participanții ar urma să fie intervievați de ministrul Justiției în perioada 25-27 iulie. Rezultatul final se va afișa pe 30 iulie.
Ministerul Justiției a avut adesea probleme în a selecta procurorii pentru funcțiile de conducere. Nici pentru șefia DIICOT, rămasă vacantă în această primăvară, nu s-au înscris decât doi candidați, dintre care unul era procurorul șef în funcție.
„N-au venit decât doi, cel care este încă în funcție și cel pe care l-am propus. Alegi din ce ai…” explica Tudorel Toader, la finalul selecției pentru șefia DIICOT. „Sigur, aveam și varianta să nu propun pe niciunul. Dacă nu propun pe niciunul ar fi însemnat că Horodniceanu nu a îndeplinit condițiile până acum. Dar faci o evaluare.”
Nici scaunul Laurei Codruța Kovesi nu pare să atragă prea mult procurorii. Expunerea mediatică, intensitatea bătăliei pentru menținerea/revocarea fostei șefe, interesul internațional pentru subiect și situația complicată a dosarelor DNA, amenințate cu anularea din cauza scandalului protocoalelor cu SRI sunt doar câteva din problemele majore pe care un eventual candidat va trebui să le înfrunte. În prezent, conducerea DNA este asigurată interimar de Anca Jurma.