Nicolae Ciucă, mesaj la aniversarea a 148 de existență a Partidului Național Liberal: „PNL poate sta întotdeauna în prima linie a unei guvernări bune”

Publicat: 24 05. 2023, 13:43
Sursa FOTO: Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a transmis miercuri un mesaj la aniversarea a 148 de existență a Partidului Național Liberal. „PNL poate sta întotdeauna în prima linie a unei guvernări bune”, a spus șeful Guvernului.

”Am participat la aniversarea a 148 de existență a Partidului Național Liberal, la Vila Florica din județul Argeș, unde se află și Muzeul Național Brătianu. Marcăm istoria și activitatea PNL într-o perioadă în care s-a proclamat independența, s-a realizat Marea Unire, a fost adoptată Constituția din 1923, dar și multe alte momente în care liberalii au contribuit la modernizarea și dezvoltarea țării.

România a crescut prin acțiunile noastre, iar noi am crescut, ca partid, alături de ea. Aceasta este lecția celor 148 de ani de istorie liberală și actuala generație are obligația de a ținti tot mai sus.

Ziua de azi ne găsește cu asumarea responsabilității unei guvernări în care am demonstrat că, în ciuda condițiilor dificile, putem atrage sume record din fonduri europene și din investiții private, inițiem reforme în domeniile cheie, asigurăm creșterea economică, modernizăm drumuri și spitale, ne îngrijim de cei aflați în dificultate”, a transmis Nicolae Ciucă pe Facebook.

De asemenea, el a mai spus că România are resursele și inteligența pentru a fi nu doar a șasea țară din Uniunea Europeană ca număr de populație, dar și ca putere economică.

”Țara noastră are acest potențial, are resursa umană, are resursele naturale și trebuie să-și fixeze acest obiectiv.

PNL poate sta întotdeauna în prima linie a unei guvernări bune, pentru că are curajul asumării. O dovedim nu doar prin această guvernare, ci și prin toată istoria partidului, o istorie mereu dreaptă. Dreaptă cu România și cu toți cetățenii, indiferent de opțiunile lor politice.

Pe acest drum al dreptei și al dreptății vom merge și de azi înainte”.

La mulți ani, liberali! La mulți ani, PNL!”, a scris premierul în încheierea mesajului său.