La începutul lunii februarie a anului 2016, fostul premier Dacian Cioloș l-a demis pe Gheorghe Nicolae din funcția de șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Decizia fostului prim-ministru tehnocrat a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial pe data de 10 februarie. În document este menționat faptul că decizia fostului premier, Dacian Cioloș, a fost luată în temeiul art.15 și al art. 19 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, precum și în baza art. 22 din OUG nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.
Tot atunci, fostul șef al Executivului, l-a eliberat și pe Rareș Văduva din funcția de secretar de stat la Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul MAI.
Ulterior, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de Gheorghe Nicolae și Gelu Oltean, ambii foști șefi ai DGPI din MAI, pentru complicitate la abuz în serviciu și infracțiuni de deturnare de fonduri.
La sfârșitul anului 2012, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din cadrul MAI, a cărei conducere era numită de ministrul de Interne, a fost reorganizată ca departament, coordonat de un secretar de stat, ajutat de doi subsecretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului. Gelu Oltean, numit director general al DGIPI în aprilie 2012, a fost reconfirmat la conducerea structurii, la începutul lunii ianuarie 2013, de premierul de atunci Victor Ponta, fiind numit secretar de stat la șefia DIPI. Ulterior, în anul 2014, a fost eliberat din funcție la propunerea ministrului de atunci, Gabriel Oprea și înlocuit cu Gheorghe Nicolae.
„Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, persoane din conducerea instituției au dispus clasificarea unor informații și înregistrarea unor înscrisuri în evidențele documentelor secrete de stat ale DIPI, deși divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securității naționale. Aceste demersuri au fost făcute cu încălcarea prevederilor legale, fiind cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparența utilizării resurselor materiale ale instituțiilor publice”, explică DNA într-un comunicat de presă.
Procurorii susțin că după deschiderea dosarului în care este cercetat Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, alături de fostul șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă , Nicolae Gheorghe, „una dintre persoanele din conducerea DIPI a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reținute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susținut acuzațiile aduse de procurori, în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziția procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menționat”.
Alte decrete semnate de șeful statului sunt: „Decret pentru promulgarea Legii privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului și Centenarul Marii Uniri; Decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de securitate socială între România și Republica Orientală a Uruguayului, semnat la Montevideo, la 13 septembrie 2017; Decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de parteneriat privind relațiile și cooperarea între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 5 octombrie 2016; Decret privind rechemarea domnului Ion Vîlcu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite Mexicane, Republica Nicaragua, Republica El Salvador, Republica Costa Rica, Republica Guatemala și în Republica Honduras”, informează Administrația Prezidențială.