Nicolăescu avertizează serviciile de ambulanță că trebuie să colaboreze în situații de urgență
Ministrul Sănătății Publice, Eugen Nicolăescu, a atras atenția conducerilor serviciilor de ambulanță, într-o videoconferință de joi, că în cazuri precum căderile abundente de zăpadă sau pe perioada canicule trebuie să colaboreze cu celelalte autorități cu atribuții în situații de urgență.
El a precizat că, până în prezent, au fost aduse peste 500 de ambulanțe noi, numai în ultimele trei luni. Până în iunie 2008, vor fi aduse alte o mie de ambulanțe, iar până la sfârșitul anului, alte 900, astfel încât, la 1 ianuarie 2009, să existe 2.400 de salvări, iar parcurile auto ale serviciilor să fie înnoite complet. Demnitarul a precizat faptul că au fost contractate patru mașini de dezastre, una fiind deja adusă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, iar celelalte vor trebui să ajungă până la sfârșitul lunii martie. De asemenea, serviciile SMURD vor fi extinse, fiind realizat un serviciu regional, cu sprijinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Ministrul Sănătății a atras, totodată, atenția serviciilor de ambulanță că acestea nu sunt destinate transportului autostopiștilor sau prilej de îmbogățire."Mașinile nu trebuie să stea în garaje sau cu cheile la șoferi. Personalul care lucrează la ambulanță este obligat să răspundă prompt. Cei care pun în pericol viața bolnavilor vor plăti", a mai spus Nicolăescu. El a precizat că orice abatere de la legislație va fi sancționată drastic.