Nicolăescu: Demisia lui Daniel Barbu este un gest de onoare
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, că demisia lui Daniel Barbu de la conducerea Ministerului Culturii este un gest de onoare.
Întrebat cum comentează demisia lui Daniel Barbu, ministrul Eugen Nicolăescu, a spus: „Este un gest de onoare”.
Ministerul Sănătății a catalogat drept neinspirată și inadecvată comparația făcută de Daniel Barbu între finanțarea programului anti-HIV/SIDA și cea a festivalurilor culturale, arătând că problema HIV/SIDA este una de sănătate publică și trebuie tratată cu responsabilitate.
Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcția de ministru al Culturii.
„Ministrul Culturii și-a prezentat demisia la începutul acestei zile (joi, n.r.). Nu a făcut-o ieri pentru a nu afecta validitatea actelor aprobate în ședința de Guvern”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții Biroului de presă al ministerului.
Premierul Victor Ponta a declarat pentru MEDIAFAX că a primit demisia lui Daniel Barbu, dar a explicat că următorul pas va fi să discute cu conducerea PNL despre persoana care va fi propusă pentru preluarea portofoliului Culturii, iar ulterior va avea o discuție și cu președintele Traian Băsescu, pentru a se pune de acord asupra numirii. Astfel, a explicat premierul, demisia ministrului va fi transmisă Președinției împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru.
„Nu pot lăsa ministerul fără conducere în această perioadă. Se apropie Sărbătorile, sunt plăți de făcut, inclusiv pentru salarii, iar singurul care poate semna este chiar ministrul, nu un secretar de stat”, a explicat premierul Ponta.
Demisia ministrului Daniel Barbu vine după ce acesta a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Național din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenți în sala de spectacole.
Printre răspunsurile ministrului s-a numărat și cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire și combatere HIV/SIDA: „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeți-mă, nu vreau să par cinic în fața dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetățeni ai noștri. Bugetul, programul național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii și programul național de combatere și tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înțeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Daniel Barbu.
Marți, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu „regretă profund” „comparația nefericită” între bugetul programului de prevenire HIV și bugetul programelor ministerului pe care îl conduce și își cere scuze „tuturor celor care s-au simțit ofensați ori lezați de aceste afirmațiile inadecvate”.
Declarațiile ministrului Daniel Barbu au fost comentate de președintele Traian Băsescu și de liderul PNL, Crin Antonescu.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că Victor Ponta trebuia să îl demită pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, imediat, chiar de la Johannesburg – unde premierul se afla pentru funeraliile lui Nelson Mandela -, arătând că acesta nu poate demisiona pentru că „este un om cu handicap sufletesc”.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a spus că demisia este un semn de respect pentru oamenii care au putut fi lezați de o asemenea declarație.
„Sunt consternat de afirmația pe care a făcut-o (…) O asemenea declarație nu-l reprezintă. Demisia face parte și este un semn de noblețe aproape în democrație. Ca semn de respect pentru oamenii care au putut fi lezați de o asemenea declarație, eu cred că o demisie e suficient de puternică. Și cred că un lucru la care însuși Daniel Barbu ține, umanistul Daniel Barbu, cred că demisia ar fi cel mai puternic mesaj adresat acelor oameni într-o suferință cumplită pe care Daniel Barbu n-a vrut, sunt convins, să-i jignească, dar față de care a făcut această afirmație nefericită”, a declarat Crin Antonescu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, duminică, ministrul Daniel Barbu a fost invitat „în calitate privată, de universitar și autor”, să susțină o conferință la Teatrul Național din Craiova.
„Conferința a avut ca temă «Statul cultural: istorie, memorie și crize». După conferință, la sesiunea informală de întrebări și răspunsuri, dorind să ilustreze transformările pe care politicile de finanțare a programelor și evenimentelor culturale le traversează în majoritatea statelor europene, inclusiv în România, ministrul a recurs la o comparație între bugetul unui program de sănătate publică și bugetul programelor Ministerului Culturii”, se arăta în comunicat.
Potrivit sursei citate, „deși nu s-a referit nicio clipă la persoane, ci doar la programe și nivele de finanțare, comparația a fost cu totul nefericită, după cum nepotrivite au fost și considerațiile ce au însoțit-o”.