Nicolăescu, despre coplată: Nu a produs efectul estimat
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, este de părere că introducerea coplății nu a produs efectul estimat, fiind încasați din toate spitalele, la nivel național, doar 5,2 milioane de lei, plătiți de pacienți, la externare.
„Cred că nu a produs efectul pe care l-am estimat. Vom face și celelalte analize. În acest moment, nu cred că a produs efectul scontat, însă, după ce vom vedea dacă s-a redus numărul de internări, vom lua o decizie”, a arătat demnitarul, joi, la o dezbatere privind asigurările de sănătate.
Nicolăescu a precizat că analiza privind suma totală din coplată, numărul zilelor de spitalizare și cel al numărul de pacienți de la care au fost încasați banii va fi făcută în următoarele două-trei zile.
„Vom analiza luând în calcul toate aspectele”, a mai spus ministrul Sănătății.
Coplata la externare, introdusă la 1 aprilie 2013, este stabilită de fiecare spital în parte, la o sumă între 5 și 10 lei.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, spunea, în aprilie 2013, că speră ca „această coplată modestă” să fie înțeleasă în scopul descurajării internărilor fictive, care consumă bani „fără niciun fel de rațiune medicală, ci mercantilă”.