Nicolăescu: I-am cerut managerului de la „Marie Curie” să-și dea demisia, dacă nu o face îl demit
Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu i-a cerut managerului Spitalului „Marie Curie” din Capitală, Gabriel Smarandache, să-și înainteze demisia până marți, altfel îl va demite, apreciind că managementul acestei unități este „sub orice critică”.
Nicolaescu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că, în urma mai multor controale dispuse și a unuia făcut personal cu o echipă de la minister, a constatat că „managementul este sub orice critică, un management prost”.
El s-a referit la faptul că secțiile de chirurgie cardiovasculară și de terapie intensivă neonatologie din spital, deși dotate la standarde europene, nu sunt în funcțiune.
„Aduci asistenți medicali și doctori în aceste secții, dar după câteva luni în care nu faci nimic doctorii pleacă, iar asistentele sunt mutate în alte secții. Asta înseamnă dezinteres total”, a declarat Nicolăescu.
Ministrul a mai arătat că acestea sunt două secții importante, în contextul în care în România ar trebui să se facă cel puțin încă 1.800 de intervenții chirurgicale cardiace la nou născuți pe an, pentru a trata toate cazurile.
„Discutând cu șefi de secții, cu comitetul director am înțeles că trebuie să aplic măsuri foarte dure. Una este schimbarea managementului, dar, mai mult decât schimbarea managerului, a întregului consiliu de administrație. În acestă săptămână vom face primul pas, schimbarea managerului. Într-o primă etapă, i-am cerut demisia. Dacă acel manager va avea bun simț își va da demisia, dacă nu va trebui să îl demit. Ceea ce voi face în această săptămână”, a declarat luni ministrul Sănătății.
Nicolăescu anunța vineri, după discuția cu conducerea Spitalului Marie Curie că este total nemulțumit de managementul unitățăii sanitare bucureștene apreciind că anumite probleme, precum scoaterea posturilor vacante la concurs, și strategia pe termen lung pentru atragerea specialiștilor puteau fi rezolvate prin soluții manageriale.
Nicolăescu a mai spus că, prin protocolul semnat de curând cu o clinică de specialitate din Milano, patru echipe de medici și asistenți vor participa la un program de specializare în domeniul chirurgiei cardiace pediatrice. Acest lucru va permite începerea activității în secția de chirurgie cardiacă pediatrică din cadrul Spitalului „Marie Curie” și, pe termen lung, creșterea numărului de intervenții care pot fi făcute în România.
„Din august vin specialiști de la spitalul italian cu ajutorul cărora să realizăm selecția personalului care va intra în acest program de pregătire la Milano și sperăm că la sfârșitul acestui an să avem o echipă de la Milano care împreună cu specialiștii noștri să realizeze primele operații la Marie Curie. Pregătim patru echipe de specialiști pentru București, Iași, Timișoara și completarea celei de la Târgu Mureș”, a mai spus luni ministrul Sănătății.