Prima pagină » Știri » Nicolăescu: Medicii care lucrează și la stat, și la privat „sunt la limita legii”

Nicolăescu: Medicii care lucrează și la stat, și la privat „sunt la limita legii”

Nicolăescu: Medicii care lucrează și la stat, și la privat „sunt la limita legii
Ministerul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a ținut să facă câteva precizări referitor la medicii care lucrează atât la stat, cât și la privat

La o zi după ce ministerul Sănătății a făcut public raportul cu privire la situația medicilor care lucrează atât la stat cât și la privat, Eugen Nicolăescu, șeful de la Sănătate, revine cu o precizare. Raportul nu a urmărit decât să atragă atenția asupra unui fenomen, spune oficialul. Mai mult, el susține că deocamdată nu va lua nicio decizie cu privire la schimbarea situației.

Demnitarul a declarat că datele prezente în acest raport arată că „există situații, există cazuri în care, din punctul nostru de vedere, totul se află la limita legii, fie că este vorba de conflict de interese, de incompatibilitate sau de posibile fraude ale banului public”.

CITEȘTE AICI CE PREVEDE RAPORTUL MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII DESPRE MEDICII CARE LUCREAZĂ LA STAT ȘI LA PRIVAT

Ministrul a spus că prin publicarea acestor date nu a dorit decât să atragă atenția asupra acestui fenomen. „Nu vom lua nicio decizie în acest sens, nu există nicio decizie de a umbla la sistemul care funcționează în prezent”, a spus Nicolăescu.

Șeful de la Sănătate a menționat că în perioada următoare va discuta cu organizațiile profesionale ale medicilor și organizațiile de pacienți. „Numai după ce vom avea toate aceste consultări, vom face analize profunde și evaluări foarte clare, abia atunci vom spune dacă vom schimba ceva sau nu”, a conchis ministrul.

Citește și