Nicolăescu vrea să oblige medicii să publice pe site-urile spitalelor comisioanele primite de la companiile farmaceutice

Nicolăescu vrea să oblige medicii să publice pe site-urile spitalelor comisioanele primite de la companiile farmaceutice
Publicat: 12/09/2013, 21:20
Actualizat: 31/07/2014, 01:47

Ministerul Sănătății, Eugen Nicolăescu, vrea ca de la anul să transparentizeze relațiile pe care unele companii farmaceutice le au cu unii medici. Această intenție a șefului de la Sănătate apare în condițiile în care unii medici participă la tot felul de conferințe sponsorizate parțial sau integral de firmele producătoare de medicamente.

„Inclusiv la nivelul Uniunii Europene se discută despre faptul că unele companii farmaceutice au o atitudine destul de agresivă atunci când vine vorba să invinte unii medici la conferințe de presă. În acest sens, se încearcă să se găsească o formă prin care să se micșoreze, să spunem, această presiune, care, sigur, la un moment dat, ar putea să influențeze consumul unor medicamente”, a declarat ministrul.

Acesta a precizat că, până Comisia Europeană va lua o decizie în aces sens, instituția pe care o conduce lucrează deja la o soluție pentru a diminua acest fenomen. „Până Uniunea Europeană găsește o soluție, noi putem să facem o normă prin care atât companiile de medicamente, cât și medicii, să facă publice toate aceste acțiuni la care participă, atât unii, cât și alți, și prin transparență, probabil, că apetitul unora de a se într-o altă zonă, decât cea corectă se va diminua corespunzător. Dacă reușim să terminăm toată legislația pe domeniul acesta, atunci, cel mai probabil, de anul viitor ar trebui să intre în vigoare. De asemenea, ne gândim ca reprezentanții de vânzări de medicamente ale unor companii farmaceutice să fie, de asemenea, făcuți publici. Să știm că Ionescu și Popescu se duc în spitalul cutare și vor să vândă medicamentele A, B și C. Aceste lucruri să fie făcute publice și atunci vom ști dacă s-a influențat sau nu consumul de anumite medicamente. Transparența este cea care până la urmă ne va da rezultatele cele mai bune”, a declarat șeful de la Sănătate.

Întrebat unde vor fi afișate aceste date, șeful de al sănătate a precizat că aceste date vor fi publicate pe site-urile spitalelor. „Așa cum și astăzi spitalele sunt obligate să publice pe site-uri bugetele, schemele de personal și multe alte informații, în viitor vom crește gama acestor informații publice. Cu cât oamenii sunt mai bine informații, cu atât deciziile luate sunt mult mai corecte”, a declarat Nicolăescu.

ARPIM: „Companiilor membre li se solicită publicarea sumelor de bani transferate către profesioniștii din sistemul sanitar”

Reprezentanții companiilor farmaceutice susțin creșterea gradului de transparentizare în relația dintre firmele producătoare de medicamente și medici.

„Unul din obiectivele principale ale EFPIA (nr. European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations) este creșterea gradului de transparență în relația dintre industria farmaceutică și profesioniștii din sistemul sanitar, iar pentru încurajarea acesteia, în luna iunie 2013, a fost finalizat și aprobat un ghid de transparentizare a relațiilor financiare ale companiilor farmaceutice cu profesioniștii din domeniul medical. Este o măsură de auto-reglementare impusă de industrie, prin care companiilor membre li se solicită publicarea sumelor de bani transferate către profesioniștii din sistemul sanitar, ca urmare a contractelor încheiate intre părți. Companiile membre se vor alinia acestui cod conform termenelor stabilite de EFPIA și vor începere colectarea datelor conform calendarului stabilit. Pregătirea pentru colectarea datelor se va face pe parcursul anului 2014, în 2015 va începe colectarea datelor, iar în 2016 vor fi publicate primele date. Menționăm că la acest cod vor adera toate asociațiile membre EFPIA și implicit companiile farmaceutice membre ale fiecărei asociații naționale”, a declarat pentru gândul Oana Martha Igrisan, director de comunicare al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...