Nicolas Sarkozy consideră că înarmarea nucleară a Iranului ar putea genera un război

Publicat: 15 02. 2012, 10:29
Actualizat: 24 02. 2012, 21:30

 

Înarmarea nucleară a Iranului ar destabiliza lumea și ar putea conduce la război, a declarat marți, la Națiunile Unite, președintele francez Nicolas Sarkozy, citat de Reuters.

"Nu va exista pace în lume în cazul în care comunitatea internațională șovăie în fața proliferării armelor nucleare", a precizat Sarkozy, în cadrul unui discurs susținut în Adunarea Generală a ONU.

"Dacă permitem Iranului să obțină arme nucleare, ne-am confrunta cu un risc inacceptabil pentru securitatea din regiune și din lume", a adăugat el. "Slăbiciunea și renunțarea nu conduc la pace: acestea conduc la război", a subliniat președintele francez.

Iranul insistă că programul său nuclear are doar scopuri pașnice.