Nicu Bocancea, cel mai premiat master florist român: Aducem natura in interior si pe terase
Cel mai premiat master florist român, Nicu Bocancea, vine cu o soluție inedită pentru a respecta restricțiile impuse de autorități, organizând totodată și evenimente restrânse în aer liber. Acesta spune că prin intermediul aranjamentelor florale poți ajunge să te simți ca într-o pădure răcoroasă în interiorul unei încăperi mici sau pe o terasă acoperită.
Orice spațiu poate fi transformat în copia fidelă a naturii
“Poți să ajungi să te simți că într-o pădure răcoroasă într-o încăpere mică sau pe o terasă acoperită. Orice spațiu interior sau terasat poate fi transformat în copia fidelă a naturii, se poate umple de verde și de viu. Se pot folosi vase uriașe de peste 1 metru, în care se pot așeza crengi de copaci sălbatici care să arate ca o adevărată pădure, se pot crea construcții întregi din plante supradimensionate, iar punctul de interes nu mai este aranjamentul de masă, ci cel al spațiului din jurul ei”, declară Nicu Bocancea, unul dintre moștenitorii celui mai longeviv business floral de familie din România, Iris, de 50 de ani pe piață locală și internațională.
Unul dintre cei mai buni floriști ai Europei
Floristul câștigat trofee la competiții internaționale în Europa și Asia și este al șaptelea cel mai bun florist al Europei, în urma participării la Campionatul European de Floristică din 2016. Lucrările lui de design floral au fost remarcate pe plan internațional și publicate de cele mai importante publicații de floristică din lume și a fost invitat să susțînă cursuri de floristică in zeci de țări de pe mai multe continente.
În calitate de master florist, Nicu Bocancea va reprezenta România în 2021 la Europa Cup. Nicu Bocancea lucrează de mic copil în atelierul de flori al părinților săi, a studiat și a predat la cele mai prestigioase școli inetrnaționale din domeniu și experimentează design-ul floral de peste 20 de ani.