Nicușor Constantinescu: Dacă voiam să iau terenul spitalului din Eforie nu așteptam opt ani
Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, acuzat de PDL că prin transformarea spitalului din Eforie în secție a Spitalului Județean urmărește un tun imobiliar, spune că dacă intenționa să ia terenul unității din Eforie nu ar fi așteptat opt ani.
„Consiliul Județean Constanța nu dorește să facă nimic cu terenul de acolo. Nici să facă vile, cum am auzit că scriu unii prin ziare, nici să le ia Nicușor Constantinescu și cu Mazăre acasă, că dacă voiam să facem acest lucru, îl făceam de opt ani de când sunt președintele Consiliului Județean. Acolo m-am luptat cu alții care au vrut să ia acele terenuri, să facă obiective turistice private și l-am păstrat pentru destinația pe care o avem și pe care o putem extinde”, a declarat Nicușor Constantinescu.
Consilierii județeni au votat, joi, un proiect de hotărâre privind desființarea Spitalului de Ortopedie, Traumatologie și Recuperare Medicală Eforie Sud și reorganizarea ca secție exterioară a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
Conform proiectului de hotărâre, reorganizarea se va realiza prin transformarea spitalului din Eforie Sud în secție exterioară a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, urmând ca întregul personal să fie preluat de SCJU în limita posturilor prevăzute în organigramă. De asemenea, patrimoniul unității medicale va fi preluat tot de Spitalului Județean Constanța.
Hotărârea a fost adoptată cu 30 de voturi „pentru” și cinci „abțineri”, ale consilierilor PDL, urmând să fie cerut și avizul Ministerului Sănătății pentru ca inițiativa să fie finalizată.
Reprezentanții PDL Constanța au acuzat conducerea Consiliului Județean că prin reorganizarea acestui spital urmărește „un tun imobiliar”, dat fiind că terenul unității medicale are aproape 11 hectare, cu deschidere la plajă.
„Nu putem decât să atragem atenția asupra dezinteresului Consiliului Județean și al PSD Constanța față de unul dintre cele mai importante spitale din județ. În spatele acestei atitudini ce aduce a rea-voință, intuim urmărirea unor interese de grup, așa cum, de altfel, organizația PSD Constanța, prin șefii ei, ne-a obișnuit. (…) Nu ne-am dori ca și Spitalul de Ortopedie, Traumatologie și Recuperare Medicală Eforie să ajungă pe mâna unor apropiați ai conducerii PSD-ului local și să fie transformat într-un tun imobiliar”, se arată într-un comunicat transmis de PDL Constanța joi, după terminarea ședinței Consiliului Județean în cadrul căreia consilierii democrat-liberali s-au abținut de la votarea proiectului de hotărâre privind reorganizarea spitalului.
De asemenea, reprezentanții PDL Constanța susțin că nu își pot explica de ce președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, nu s-a folosit de influența pe care o are la centru pentru a rezolvat situația dezastruoasă a spitalului.
„Graba lui Nicușor Constantinescu ne întărește convingerea că soarta celor 10,8 hectare de teren este pecetluită ca urmare a demersului de desființare a spitalului”, se menționează la finalul comunicatului grupului consilierilor județeni PDL.
Președintele PDL Constanța, senatorul Gigi Chiru, susține, la rândul său, că numai valoarea terenului în zona respectivă ar fi de aproximativ 20 de milioane de euro.
„Cea mai scăzută valoare a terenului în zona aceea este de vreo 200 de euro metrul pătrat. Atât costă acolo. Nici de la Primărie nu poți să cumperi mai ieftin de atât. Înmulțiți acum cu 100.000 de metri pătrați și vedeți și dumneavoastră despre ce valoare vorbim”, a spus Gigi Chiru.
În afara celor aproape 11 hectare de teren, care au deschidere la plajă, Spitalul de Ortopedie din Eforie Sud deține mai multe construcții care adăpostesc diferite secții ale unității – ortopedie, recuperare medicală, administrație, locuințe de serviciu – precum și mai multe magazii și construcții mai mici. De asemenea, unitatea mai are două vile situate pe străzile Cloșca și Mihai Viteazu.
Spitalul de Ortopedie, Traumatologie și Recuperare Medicală Eforie Sud este una dintre cele mai vechi unități sanitare din județul Constanța, fiind înființat de Regina Maria, iar clădirile în care funcționează se află într-o degradare continuă din cauza lipsei fondurilor pentru întreținere.