Prima pagină » Știri » Nicușor Constantinescu urmărit penal pentru plăți ilegale de 5 milioane de euro. „Am fost tratat ca un animal”

Nicușor Constantinescu urmărit penal pentru plăți ilegale de 5 milioane de euro. „Am fost tratat ca un animal”

Nicușor Constantinescu urmărit penal pentru plăți ilegale de 5 milioane de euro.
Președintele Consiliului Județean Constanța e a fost pus sub învinuire de către procurorii DNA pentru mai multe infrațiuni de abuz în serviciu.

Președintele Consiliului Județean Constanța a fost pus sub învinuire de către procurorii DNA pentru mai multe infrațiuni de abuz în serviciu. Nicușor Constantinescu a fost dus la DNA cu mandat de aducere. Șeful CJ Constanța a fost citat de mai multe ori la sediul DNA dar a refuzat să se prezinte astfel că procurorii au emis un mandat de aducere. Potrivit surselor judiciare gândul Nicușor Constantinescu nu va fi reținut. 

Pe numele lui Nicușor Constantinescu a fost emis un mandat de aducere, astfel că acesta a fost ridicat, miercuri, în jurul orei 13.30, din fața sediului Consiliului Județean, el încercând să li se opună anchetatorilor.

Potrivit DNA, Nicușor Constantinescu a făcut plăți ilegale în valoare de 5 milioane de eurp. „Din Rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Constantinescu Nicușor Daniel și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța în sensul că a dispus efectuarea unor plăți nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro) „, se arată în rezoluția DNA

DNA a prezentat și un rezumat al infracțiunilor de abuz în serviciu pe care Nicușor Constantinescu le-ar fi comis: 

1. 1.239.987,60 lei către Regia Autonomă Județeană Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, în cadrul proiectului de interes public județean „Caravana estivală a Județului Constanța”; cheltuielile nu au avut legătură cu obiectivele proiectului (realizarea de perdele forestiere, reabilitare terenuri degradate, conservare biodiversitate naturală, dezvoltarea turismului ecvestru etc), proiect adoptat prin Hotărârea CJ nr. 148/2010 și nu au avut legătură cu Protocolul de colaborare cu autorități ale administrației publice și instituții, respectiv RA ROMSILVA, RAJDP Constanța și SC RAJA SA. În plus, cheltuielile au fost făcute fără să existe documentațiile tehnico-economice prevăzute de lege (devize de ofertă și procese verbale de recepție care să ateste realitatea lucrărilor executate în 31 de localități și conformitatea acestora cu cerințele proiectului pe de o parte și date și informații privind coordonatele cadastrale aferente lucrărilor realizate pe de altă parte);

2. 13.305.000 lei, reprezentând plăți nerambursabile din fonduri publice către asociații și cluburi sportive; finanțarea și plățile au fost efectuate numai în baza hotărârilor CJ Constanța (instituție condusă de învinuit), cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005 care reglementează regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general și a prevederilor Legii nr. 69/2000 a Educației fizice și Sportului

3. 5.094.836 lei, reprezentând finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații cu act in dom cultural; finanțarea și plățile  au fost făcute în baza unei hotărâri a CJ Constanța (instituție condusă de învinuit), fără respectarea normelor legale în vigoare, prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general și de O.G nr. 51/1998, actualizată,  privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile și regulile în care se pot asigura finanțări nerambursabile din fonduri publice;

4. 1.054.405,98 lei, rezultată din aceea că a acceptat și a decontat o cotă de 23% din valoarea lucrărilor de împădurire și pepiniere executate de Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, reprezentând cheltuieli indirecte, în loc de 18%, cât ar fi fost legal

5. 761.749,06 lei, reprezentând o plată pentru lucrările de împădurire efectuate asupra unei suprafețe de 50 de ha din comuna Independența, jud.Constanța, în condițiile în care contravaloarea acestor lucrări fusese deja achitată anterior, în anul 2011.

6. 1.650.925,04 lei, reprezentând plăți nelegale către SC  Domeniul Public și Privat Județean Constanța, respectiv contravaloarea închirierii unui număr de 11 autoturisme, cu încălcarea prevederilor OG nr.80/2001 care impuneau limitarea consumului de carburanți și a numărului de autoturisme pentru toate instituțiile publice, inclusiv pentru consiliile județene (la un număr de șase autoturisme cu un consum lunar pe autoturism de 150 litri benzină/motorină) și interdicția închirierii de autoturisme de către toate instituțiile publice; (sursa: comunicat DNA)

Faptele sus menționate s-au petrecut în cursul anului 2012 (punctele 1-5), respectiv perioada 2012/2012 (punctul 6)

Nicușor Constantinescu: Au sărit pe mine, am făcut lupte greco-romane, am fost tratat ca un animal

Președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a declarat după ce a fost audiat de procurorii DNA că aceștia au sărit pe el și au scos cătușele deși nu a primit vreo citație să se prezinte la DNA.Potrivit acestuia, plângerea împotriva sa a fost făcută de Curtea Conturi.

„Au sărit pe mine, facem lupte greco-romane și circ, doar să fie cineva în evidență. Era de ajuns să fiu citat, să vin cu avocatul. Nu este anticorupție să pui salcâmi și livezi, acele hotărâri sunt în vigoare nu au fost atacate de niciun prefect, că regia de drumuri nu e un SRL privat. Păi ce achiziții, dacă regia de drumuri a luat sămânță și a plantat pomi. Mi s-a spus că Curtea de Conturi a făcut o plângere către DNA Constanța”, a spus Constantinescu.

Șeful CJ a adăugat că va face o plângere penală împotriva procurorilor, care l-au dus la audieri.

„Fac plângere penală la procurorul șef, la Parchetul superior. Nu este normal ce se întâmplă, chiar orice se întâmplă în țara asta? Am fost tratat ca un animal, luat, întoarsă mâna pe la spate, îmbrâncit, fără să se legitimize, au scos cătușele. Ce caută instituția de la București pentur un dosar de la DNA Constanța? Inclusiv mașina era de la București, e o acțiune politică DNA București. Ce căutau aici, ce să înțeleg că procurorii din Constanța, polițiștii sunt timorați, ce înseamnă că sunt timorați de Consiliul Județean?, a subliniat social-democratul.

El a ținut să precizeze că nu a primit nicio citație pentru a se prezenta la DNA Constanța.

„Am fost tratat ca un animal, ca un criminal”, a declarat Nicușor Constantinescu.

Citește și