Nicușor Constantinescu, urmărit penal pentru plăți ilegale de peste 11 milioane de lei
Nicușor Constantinescu a fost dus, vineri dimineața, cu ambulanța Penitenciarului Poarta Albă, la sediul DNA Constanța, pentru audieri.
În acest dosar, procurorii DNA au dispus efectuarea urmării penale și față de fostul arhitect șef al CJ Constanța, Titi Cenușă, dar și a unui om de afaceri, Ioan Ichim.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în perioada iulie 2007 – aprilie 2013, Nicușor Constantinescu și fostul arhitect șef al Consiliului Județean Constanța, Titi Cenușă, prin acțiuni concertate, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în contextul derulării Acordului de asociere în vederea participării la procedura de achiziție publică „Documentație cadastrală și înscriere în cartea funciară a rețelei de drumuri publice de interes local din județul Constanța și realizarea soluțiilor geospațiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere”.
„Suspecții Constantinescu Nicușor-Daniel și Cenușă Titi au coordonat acțiunile astfel încât să fie atribuite, în mod preferențial, lucrările de cadastrare a drumurilor județene și comunale din județul Constanța către o societate controlată de omul de afaceri, precum și cu fraudarea bugetului județului Constanța. Frauda în dauna bugetului județului Constanța s-a realizat prin efectuarea, de către președintele Consiliului Județean, în mod coordonat, a unor plăți neegale în valoare totală de 11.621.345,49 lei, o parte fiind efectuate direct în contul firmei administrate de suspectul Ichim Ioan (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor județene)”, se precizează într-un comunicat de presă al DNA.
În ordonanța procurorilor se arată că restul plăților au fost făcute din bugetul Consiliului Județean Constanța în mod indirect, prin alocări bugetare către un număr de 45 de comune, care la rândul lor, au procedat la virarea sumelor de bani în contul aceleiași societăți comerciale, pentru lucrări de cadastrare a drumurilor comunale.
„Lucrările aparent efectuate, care oricum nu aveau nici o utilitate, au fost evaluate la suma de 2.511.410 lei, iar restul sumei a fost decontată pentru lucrări neefectuate (fictive)”, se mai arată în comunicatul DNA.
Conform procurorilor anticorupție, toate aceste lucruri s-au produs în condițiile în care societatea administrată de Ioan Ichim nu a predat niciodată beneficiarului produsele care au făcut obiectul procedurii de achiziție publică organizată de Consiliul Județean Constanța, iar niciuna dintre situațiile de plată/decont rectificativ, anexată facturilor, nu cuprinde, în condițiile legii, cantitățile și prețurile unitare ale serviciilor de cadastru care au fost achiziționate în baza acordului menționat mai sus.
Drept urmare, procurorii DNA Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față Nicușor Constantinescu și Titi Cenușă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, și Ioan Ichim, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.
Constantinescu a declarat, la intrare, că va fi probabil audiat în legătură cu plângerea penală pe care a depus-o împotriva procurorilor care i-au administrat dosarele.
„Probabil că audierea de azi este răzbunarea a faptului că am făcut plângeri penale împotriva procurorilor DNA Constanța și a judecătorilor care au făcut abuz în serviciu, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă și teroare și drept urmare a plângerii mi s-a facut un nou dosar penal”, a declarat fostul președinte al Consiliului Județean Constanța.
Avocatul lui Nicușor Constantinescu, Marius Mocanu, a declarat că audierile au loc într-un dosar mai vechi, început în anul 2013, care vizează efectuarea unor lucrări de cadastru în ceea ce privește drumurile județene și comunale din județul Constanța, iar acuzațiile sunt făcute pentru presupuse plăți nelegale.
„Este un dosar mai vechi, este început de către structura centrală, care a fost transmis ulterior la serviciul teritorial Constanța. A fost în faza procesuală în care s-a adus la cunoștință acuzația în mod oficial, ni s-au comunicat înscrisuri constând în rapoartele de constatare ce stau la baza acuzației și urmează ca în următoarele săptămâni după studierea dosarului să formulăm o declarație în fața procurorului de caz. Prejudiciul, din câte am putut să văd, este în jur de 8, 9, 10 milioane de lei. Sunt mai multe sume, sunt niște rapoarte de constatare destul de ample și urmează să le studiem și să ne formulăm apărările”, a afirmat Marius Mocanu.