Nicușor Dan: Autobuzele școlare au fost o măsură populistă în București, au deservit 6 școli din 600
Potrivit unei declarații făcute marți de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, introducerea autobuzelor şcolare a fost o măsură populistă, în condițiile în care acestea au deservit 6 şcoli din cele 600 pe care le are Bucureştiul, iar costul pe călătorie pe elev a fost de 80 de lei
Soluţia pentru aglomerația din Bucureşti
„Dacă noi am fi introdus autobuze şcolare pentru toate cele 600 de şcoli din Bucureşti, costul pe care l-am fi avut de suportat ar fi fost undeva la 700 de milioane de lei, adică cam 20% din bugetul pe care îl primeşte Municipiul Bucureşti de la stat. Nu este o soluţie, îmi pare rău s-o spun. Bineînţeles că dacă resursele ar fi nelimitate ar fi o soluţie, dar aşa nu este o soluţie”, a adăugat edilul.
Primarul Capitalei este de părere că inclusiv în școlile în care s-a introdus serviciul rata de ocupare a autobuzelor a fost de circa 15%, și din păcate nu se poate susţine financiar.
Potrivit lui Nicușor Dan, soluţia pentru aglomerația din Bucureşti în perioada școlilor este optimizarea circulaţiei transportului public, prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare, ADI Bucureşti-Ilfov. „Adică să existe un număr mai mare de maşini la ora la care este nevoie de ele, să nu mai vedem autobuze care merg goale, pentru că ştie toată lumea că nu deservesc pe nimeni, deci o să optimizăm şi o să vedeţi că o să meargă”.
Nicușor Dan: „Îmi doresc să preluăm ELCEN până în mai-iunie / Depindem însă de foarte multe instituții”
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, marți, că Municipalitatea intenționează să preia ELCEN (Compania care produce energia termică pentru Capitală) până în vară, dar procesul depinde de mai multe instituții, potrivit edilului.
„Vă mai aduc aminte de intenţia noastră de a prelua ELCEN, de a fuziona aceste două companii şi astfel să avem un unic responsabil pentru tot ce înseamnă sistem de termoficare în Bucureşti – şi producţie şi distribuţie. Momentul în care ELCEN va ieşi din insolvenţă, este foarte aproape, şi în felul acesta putem şi pe ELCEN să accesăm bani europeni pentru centrale mai performante. Cam asta este situaţia sistemului de termoficare în momentul de faţă”, a declarat, marți Nicușor Dan, într-o conferință de presă pe tema reabilitării sistemului de termoficare!
Edilul spune că își dorește ca preluarea ELCEN să se facă cât mai repede!
„Termoenergetica o să preia ELCEN, amândouă fiind companii ale municipalităţii”
„Eu îmi doresc să se întâmple undeva până în luna mai-iunie, însă depindem de multe alte instituţii, de Consiliul Concurenţei, de creditorii ELCEN din momentul acesta, de Ministerul Energiei, deci sunt nişte paşi procedurali, dar eu îmi doresc ca până în vara asta să facem asta.
Termoenergetica o să preia ELCEN, amândouă fiind companii ale municipalităţii. În felul acesta, o să fie o singură companie, iar datoria istorică pe care Municipalitatea, prin RADET, o are către Ministerul Economiei, prin ELCEN, va rămâne o chestiune juridică de tranşat între Municipalitate şi Guvern, adică Ministerul Energiei”, a declarat Nicușor Dan.