Prima pagină » Știri » Nicușor Dan, critic la adresa Gabrielei Firea: „Ar trebui să-i fie ruşine pentru ce a făcut cu oraşul”

Nicușor Dan, critic la adresa Gabrielei Firea: „Ar trebui să-i fie ruşine pentru ce a făcut cu oraşul”

Nicușor Dan, critic la adresa Gabrielei Firea: „Ar trebui să-i fie ruşine pentru ce a făcut cu oraşul”
Nicușor Dan, critică la adresa Gabrielei Firea: „Ar trebui să-i fie ruşine pentru ce a făcut cu oraşul”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, o critică pe Gabriela Firea pentru felul în care s-a ocupat de problemele Bucureștiului, acesta afirmând că în timpul administrației primăriței, locul spațiilor verzi a fost luat de construcții.

Nicușor Dan, critic la adresa Gabrielei Firea: „Ar trebui să-i fie ruşine pentru ce a făcut cu oraşul”

„Ar trebui să-i fie ruşine pentru ce a făcut cu oraşul. S-a stricat în toate cele trei elemente importante, au dispărut spaţii verzi. (…) Au fost probleme şi la densificarea exagerată, şi la patrimoniul construit, adică demolări de case şi apariţii de blocuri nepotrivite în zone istorice”, a spus primarul Nicuşor Dan despre predecesoarea sa, Gabriela Firea, în cadrul unei emisiuni care a avut loc la  PrimaTV.

Actualul edil a mai spus că în Direcţia de Urbanism din Primăria Generală există angajaţi care au eliberat autorizaţii şi PUZ-uri ilegale.

„Sunt mulţi oameni acolo care au dat de-a lungul timpului autorizaţii şi PUZ-uri ilegale şi care o să părăsească instituţia”, a anunţat el.

Nicușor Dan, despre mafia imobiliară: „Există funcţionari care au colaborat”

În ceea ce privește „mafia imobiliară”, Nicușor Dan a arătat că sunt funcţionari care au colaborat cu această reţea.

„Există funcţionari care au colaborat cu această reţea de influenţă dintotdeauna şi pe care nu trebuie foarte mult ca să-i dai afară, trebuie doar să vezi că au emis nişte autorizaţii ilegale în mod sistematic. (…) Evident, primarul şi arhitectul şef care au condus această structură au fost complici şi cu ei, şi cu cei care au venit la ei”, a afirmat Nicuşor Dan.

Potrivit actualului primar al Capitalei este convins că „există foarte mulţi oameni care prin aceste PUZ-uri de sector au obţinut un folos necuvenit”, aceasta transpunându-se în „zeci, sute sau milioane de euro”.

Primarul general a mai spus că există aproximativ 30-40 de litigii pe construcţii ilegale.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și