Nicușor Dan: „Mulți angajați STB și-au reluat azi activitatea. Am avut pe traseu 65% dintre tramvaie și troleibuze”
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat că o mare parte dintre angajații STB și-au reluat duminică activitatea, fiind pe traseu 65% dintre tramvaie și troleibuze.
Potrivit edilului, au fost mai mulți șoferi și vatmani care ar fi ieșit duminică la lucru dacă n-ar fi fost intimidați de sindicat.
„Mulți angajați STB și-au reluat azi activitatea. Am avut pe traseu 65% dintre tramvaie și troleibuze și un număr mic de autobuze. Salut decizia celor care au înțeles că rezolvarea problemelor se face prin dialog, respectând legea.
Sunt mult mai mulți șoferi și vatmani care ar fi ieșit azi la lucru dacă n-ar fi fost intimidați de sindicat. Înțeleg că e greu, după ani de zile în care nimeni nu te-a apărat în fața sindicatului, care decidea tot, să crezi că i te poți opune. O spun cu toată responsabilitatea: vremea abuzurilor sindicatului a dispărut”, a scris edilul pe Facebook.
Poliția preia toate sesizările pe care le primește la numărul special
Nicușor Dan a dat asigurări ă Poliția preia toate sesizările pe care le primește la numărul special.
„Vă asigur că Poliția preia toate sesizările pe care le primește la numărul nostru de telefon 0800.800.868, le investighează și le adaugă dosarului penal deja deschis. Șoferii sau vatmanii care nu sunt lăsați să lucreze trebuie doar să sune la acest număr, iar reacţia va fi imediată. Statul funcționează și nu se lasă intimidat de greve ilegale, orchestrate în laboratoare politico-mafiote.
⚠️ Condamn inconștiența și tupeul sindicalistului PSD Vasile Petrariu, care a îndemnat de dimineață la oprirea metroului bucureștean, precum și iresponsabilitatea șefei lui de partid, Gabriela Firea, care îl girează în continuare și-l încurajează în acțiunile lui distructive.
Am discutat zilele astea cu mulți angajați STB, am aflat problemele și mă voi implica în rezolvarea lor. Asta cere timp, continuarea dialogului și responsabilitate din partea noastră, a tuturor”, a conchis edilul.