NINSOAREA ÎNGREUNEAZĂ CIRCULAȚIA pe șase drumuri naționale din șase județe

Publicat: 12 12. 2012, 10:12
Actualizat: 01 02. 2019, 14:44

Circulația este îngreunată din cauza zăpezii pe șase drumuri naționale din județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Hunedoara și Vâlcea, iar pe DN 2A, în Ialomița, traficul este blocat din cauza unui autotren care a derapat și a blocat ambele sensuri, informează CNADNR.

Potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADR), se circulă îngreunat pe DN 59, în zona Moravița, și pe DN 59A, în zona Jimbolia, din județul Timiș. În Punctul de Trecere a Frontierei Moravița este restricționat accesul autovehiculelor de peste 7,5 tone până miercuri, la ora 12.00, din cauza ninsorilor abundente din Serbia.

În județul Gorj se circulă cu dificultate pe DN 66A, între km 103-109, în zona Cerna Sat, din cauza unei avalanșe.

De asemenea, circulația se desfășoară pe jumătate de cale pe DN 67D, între localitățile Godeanu (Mehedinți) și Băile Herculane (Caraș-Severin), unde este un strat de zăpadă de patru-cinci centimetri.

Pe DN 68A Lugoj (județul Timiș) – Săcămaș (Hunedoara) traficul a fost restrictionat de marți seară până miercuri la ora 10.00 pentru mașinile de peste 7,5 tone. Circulația a fost deviată pe ruta DN6 – DN69 – DN7, sau DN6 – A1 – DN7.

Și pe DN 7A Brezoi – Voineasa (județul Vâlcea) se circulă pe jumătate de cale din cauza zăpezii, care măsoară doi-cinci centimetri.

Traficul rutier este închis pe DN 2A Andreșești – Misleanu, în județul Ialomița, după ce un autotren a derapat și a blocat ambele sensuri, potrivit CNADNR

Centrul Infotrafic din Poliția Română a precizat că în urma accidentului nu sunt victime.

Totodată, pe autostrăzile A1, A2, A3 și pe zeci de drumuri naționale din toate județele este zăpadă între unu și cinci centimetri.

Reprezentanții CFR Călători au anunțat că trenurile pot avea întârzieri miercuri dimineață, circulația feroviară desfășurându-se în condiții de iarnă.

Jumătatea de sud a țării și Moldova este până miercuri, la ora 12.00, sub cod galben de ninsori abundente și viscol.