Nivel istoric pentru bursa din Moscova, după ce Putin a zis ca vrea sa fie premier

Publicat: 15 02. 2012, 10:32
Actualizat: 31 03. 2012, 15:32

Principalul indice al bursei din Moscova, RTS, a atins, marți, un nou nivel istoric, în condițiile în care oamenii de afaceri au primit favorabil anunțul președintelui rus Vladimir Putin privind posibilitatea de a prelua funcția de premier al Rusiei, după încheierea mandatului de președinte.

La ora 09:45 GMT, indicele RTS era cotat în creștere cu 2,35%, la 2.095,27 puncte, comparativ cu închiderea tranzacțiilor din ziua precedentă, transmite AFP.

Recordul istoric precedent a fost atins de RTS la data de 23 iulie, înainte de criza creditelor ipotecare care a afectat piețele financiare internaționale.

Avansul a fost influențat și de tendința ascendentă înregistrată, marți, de majoritatea burselor. Indicii globali ai piețelor de capital au urcat la niveluri record, iar dolarul a recuperat din pierderile precedente, evoluții favorizate de redresarea optimismului investitorilor, care apreciază că punctul culminant al crizei creditelor a trecut.

Stabilizarea dolarului s-a corelat cu scăderea cotației aurului, care a urcat, luni, la cel mai înalt nivel din ultimii 28 de ani, în timp ce rata dobânzii pe piața interbancară la depozitele în euro pe trei luni s-a menținut la cel mai înalt nivel din ultimii șase ani, întrucât investiorii mizează pe menținerea nivelului actual al dobânzilor în zona euro, într-un timp în care costurile de creditare ar putea scădea în SUA și Marea Britanie.

Analiștii au subliniat satisfacția investitorilor ruși, după ce președintele Putin a declarat, luni, că va participa la alegerile legislative programate în luna decembrie, pentru a deveni apoi prim-ministru, în 2008.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro