NOAPTEA MUZEELOR 2012 – 19 MAI 2012. Ce muzee își deschid porțile toată noaptea pentru români
NOAPTEA MUZEELOR va fi organizată pentru a cincea oară consecutiv în România. De această dată, NOAPTEA MUZEELOR 2012 se va desfășura pe 19 MAI 2012, iar numărul instituțiilor care participă la eveniment este mult mai mare decât la edițiile precedente, scrie Yahoo.
În premieră, Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) propune un circuit-pilot, în Cluj. Ca și în Capitală, clujenii vor primi gratuit în fiecare muzeu participant câte o hartă pe care sunt marcate toate punctele în care pot ajunge în noaptea evenimentului.
Harta muzeelor bucureștene cuprinde 27 de instituții, dintre care patru participă în premieră la Noaptea Muzeelor. Astfel, Muzeul de Artă veche Apuseană „Dumitru Furnică-Minovici” propune arme medievale, vitralii austriece, tapiserii flamande, piese de mobilier italian și rarități bibliofile. De altfel, chiar clădirea care găzduiește colecțiile este un monument remarcabil, arată gazdele: este ridicată în stil Tudor cu inserții specifice stilului normand, după planurile fondatorului său și ale arhitectului Enzo Canella.
Tot în premieră, Școala Centrală va fi deschisă între orele 20.00 și 1.00 noaptea, pentru tururi ghidate prin vechea clădire a „Școlii de fete”. Va fi și o expoziție cu vânzare de pălării originale de la finalul secolului al XIX-lea, precum și un concert al Cvartetului Bella Musica din cadrul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”, programat la ora 22.00.
Muzeul Național al Pompierilor din Foișorul de Foc va fi deschis între orele 18.00 și 2.00. Expoziția permanentă de aici cuprinde uniforme, drapele, pompe manuale pentru stins incendii, documente, machete și diverse accesorii folosite de către pompierii români, de-a lungul ultimelor secole. De aici veți putea avea și o altă perspectivă asupra centrului Bucureștiului.
Cele mai bune fotografii din lume pot fi văzute în aula noului sediu al Bibliotecii Naționale, între 17 mai și 10 iunie, în cadrul expoziției „World Press Photo Romania”. Sâmbătă, expoziția va putea fi vizitată și între orele 19.00 și 4.00 dimineața.
Clujenii sunt așteptați la Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Muzeele Universității Babeș-Bolyai, Centrul Cultural Petre Țuțea, Virtus Antiqua, Muzeul de Istorie din Turda, Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea și Muzeul Municipal din Dej.
În Constanța vor fi deschise Muzeul de Istorie Națională și Arheologie și Muzeul Marinei Române, la Iași va putea fi vizitat Complexul Muzeal Național Moldova. Timișoara are o ofertă culturală generoasă pentru noaptea de sâmbătă spre duminică: Muzeul de Artă, Muzeul Banatului, Muzeul Catedralei Mitropolitane, Muzeul Emil Kindlein, Galeria Calina, Galeria Helios, Galeria Jecza și Galeria Triade.
Mai multe informații despre NOAPTEA MUZEELOR 2012 – 19 MAI 2012 -, precum și lista completă a muzeelor participante din toată țara le puteți găsi pe site-ul evenimentului.