NOAPTEA MUZEELOR 2012. HARTA celor mai tari obiective turistice pe care le puteți vizita în noaptea de sâmbătă spre duminică
Noaptea Muzeelor va fi organizată pentru a opta oară (a cincea oară consecutiv) în România sâmbătă, 19 mai 2012. Aproape 100 de muzee din România se vor alinia celor peste 3.000 de muzee din Europa care își vor deschide gratuit porțile pentru vizitatori. Vedeți mai jos cum puteți petrece Noaptea Albă a Muzeelor în orașe precum București, Brașov sau Sibiu.
Evenimentul va fi coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR), care propune în acest an, în premieră, un circuit – pilot în Cluj. În ceea ce privește Capitala, harta muzeelor bucureștene deschise pe timpul nopții va cuprinde 24 de instituții, dintre care patru vor participa în premieră la Noaptea Muzeelor 2012.
gândul vă face câteva recomandări pentru Noaptea Albă a Muzeelor:
Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni va celebra Noaptea Muzeelor în intervalul orar 19.30 – 01.00 (ora de intrare a ultimului grup), când vizitatorii vor putea admira expoziția permanentă a muzeului, mai exact saloanele oficiale ale palatului.
Între orele 19.30 și 23.00 se va desfășura programul artistic ”Menestreli la Palat”. În cadrul acestuia, vor avea loc mai multe spectacole, susținute de Compania de Artă Studio 24 și de Truverii.
Între 19.30 și 20.00, va fi ținută o scurtă conferință despre ”commedia dell’arte”, urmată imediat de spectacolul ”Pantalone Îndrăgostit”. Ambele evenimente vor fi susținute de Compania de Artă Studio 24, un grup alcătuit în principal din studenți de la diferite facultăți din București (Teatru, Arte Plastice, Politehnică, Medicină, Universitate, A.S.E., Arhitectură), dar și din absolvenți și elevi, reuniți de ideea că arta înalță spiritul uman.
Începând cu ora 21.00, timp de o jumătate de oră, va avea loc un mini concert, intitulat ”Colindând Europa”, susținut de trupa Truverii. Aceștia sunt un grup de muzică medievală și tradițională, care prezintă publicului român muzica veche europeană, mai puțin cunoscută acestuia.
Între 21.30 și 22.15, va fi organizat un atelier de dansuri medievale și renascentiste, la care vor participa cele două grupuri, Truverii și Compania de Artă Studio 24.
Programul se va încheia cu un concert spectacol susținut de trupa Truverii.
Accesul la toate evenimentele va fi gratuit.
Muzeul Țăranului Român
Cu ocazia Nopții Muzeelor, vizitatorii Muzeului Național al Țăranului Român vor putea participa la inaugurarea expoziției ”Dobrogea. Între pământ și mare, amprenta timpului și a omului”.
Expoziția, deschisă la Sala Foaier, va prezenta o istorie a prezenței omului pe teritoriul Dobrogei, din cele mai vechi timpuri până în prezent. Arheologi și etnologi vor recompune un spațiu în care își vor povesti aventurile, între bucuria descoperirii și constrângerile științifice. Din expoziție nu vor lipsi lucruri frumoase specifice acestei zone precum țesături, obiecte din lemn, ceramică, icoane, podoabe, mobilier, dar și muzici dobrogene.
Expoziția va fi deschisă publicului între orele 18.00 – 01.00, accesul fiind gratuit. În timpul Nopții Muzeelor, expoziția permanentă și celelalte expoziții temporare vor fi închise.
După Noaptea Muzeelor, expoziția va putea fi vizitată până pe 15 iulie 2012.
HARTA MUZEELOR. RECOMANDĂRILE GÂNDUL:
(Click pentru a mări)
Infografic: gândul.info (Corina Vârlan)
Muzeul Național de Artă al României
Noaptea Muzeelor din acest an la Muzeul Național de Artă al României (MNAR) va sta sub semnul ”detaliului semnificativ”, prin care organizatorii își propun să-i arate publicului că arta constă mai ales în detalii.
Intrarea va fi liberă în Galeriile permanente ale muzeului în intervalul orar 18.00 – 05.00 (ultimul acces se va face la ora 04.00).
În cadrul programului, publicului îi vor fi dezvăluite lucrări-vedetă din Galeria de Artă Europeană și din Galeria de Artă Româneasă Modernă. Acestea abundă în detalii care așteaptă să fie observate, interogate sau reinterpretate. Echipa muzeului a selectat douăzeci de lucrări-vedetă și tot atâtea detalii care pot fi explorate prin intermediul traseelor concepute atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Din program mai fac parte micro-recitaluri de muzică clasică în galerii, concert de jazz cu Luiza Zan în curtea muzeului, ateliere de creație, concursuri și o expoziție specială pe gardul exterior al MNAR cu lucrări ale studenților de la Universitatea Națională de Arte, care au reinterpretat în manieră proprie detalii din lucrările-vedetă.
Muzeul Bellu
Muzeul Bellu va sărbători Noaptea Muzeelor printr-un eveniment intitulat ”O întâlnire cu Ion Mincu și I.L. Caragiale”. Muzeul va putea fi vizitat între orele 19.00 – 24.00, accesul fiind gratuit.
Organizatorii invită publicul la o seară specială în care este celebrat centenarul care se împlinește de când două mari personalități au pășit în orașul adormit: arhitectul Ion Mincu și marele dramaturg Ion Luca Caragiale.
Expoziția centrală, organizată în aer liber, prezintă lucrări reprezentative ale celor doi contemporani.
Pe toată durata programului, vizitatorii pot lua parte la plimbări cu ghid în orașul adormit, anul acesta fiind prezentate în prim plan monumentele Ion Mincu și Ion Luca Caragiale, monumente ale scriitorilor, monumente ale artiștilor, cât și lucrări realizate de arhitectul Ion Mincu.
În deschiderea evenimentului, va avea loc sfințirea unei troițe ridicate la mormântul arhitectului Ion Mincu, figură emblematică a arhitecturii neoromânești.
Muzeul Național ”George Enescu”
Muzeul Național ”George Enescu” va celebra Noaptea Muzeelor prin concerte de muzică universală și tradițional-românească în interpretări orchestrale, corale și de cameră.
Astfel, cu începere de la ora 20.00, vizitatorii se vor putea delecta cu un concert susținut de Orchestra simfonică a Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, avânduți ca dirijori pe Nicolae și Andrei Racu.
De la ora 22.30, va avea loc un concert susținut de Corul Amadeus, dirijat de Florian Costea.
La ora 24.00, va fi concertul formației vocal-instrumentale de muzică veche, „Anton Pann”, dirijată de Constantin Răileanu.
Evenimentul se va încheia cu un concert pentru violoncel, al trupei Duo Cello Jaya, formată din Aleca Potângă și Ella Bokor.
Programul de vizitare a muzeului va fi între orele 21.00 (după primul concert) până la orele 05.00, accesul fiind gratuit.
Muzeul Național de Geologie
Muzeul Național de Geologie îi invită pe doritori să descopere, cu ocazia Nopții Muzeelor, comorile mineralogice și paleontologice ale României.
Astfel, în intervalul orar 20.00 – 01.00, vizitatorii vor putea observa colecția bogată de ”Flori de mină” a muzeului, prezentă în expoziția permanentă intitulată ”Flori de mină”, situată la parter.
Peste 100 dintre cele mai reprezentative fosile din Jurasic, Cretacic și Neogen, descoperite de paleontologii români și francezi pe teritoriul Dobrogei, vor fi expuse în cadrul expoziției temporare: ”Dobrogea. Între pământ și mare. Amprenta timpului și a omului”. Expoziția este deschisă tot la parter.
Totodată, trei dintre sculpturile artistului Adrian Ilfoveanu realizate din piatră și rășină vor fi expuse pe peluza din fața muzeului, în cadrul proiectului denumit ”Arta la Verde”.
Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, în curtea laterală a muzeului, pentru a viziona o serie de scurt metraje.
Accesul va fi gratuit.
HARTA TUTUROR MUZEELOR DIN CAPITALĂ:
(Click pentru a mări)
Infografic: gândul.info (Corina Vârlan)
Muzeul Național de Istorie a României
Cu ocazia Nopții Muzeelor, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va fi deschis publicului între orele 18.00 – 02.00 (accesul fiind permis până la ora 01.30).
Sub genericul ”MNIR 40”, Muzeul Național de Istorie a României, care celebrează în acest an 40 de ani de existență, va putea fi vizitat gratuit în Noaptea Muzeelor.
Programul din acest an va cuprinde expoziții, concerte, spectacole de teatru, reprezentații de dans, ateliere de creație, reconstituiri istorico-militare și concursuri.
Principalele atracții ale programului de evenimente special pregătit cu acest prilej sunt următoarele:
– Vizite ghidate gratuite în expozițiile permanente Tezaur Istoric și Lapidarium
– Micro-expoziția Exponatul lunii – costumele populare ale Smarandei Brăescu
– Micro-expoziție – cadourile familiei Ceaușescu
– Spectacol de fire dance
– Micro – expoziție machete aeroplane și artizanat urban
– Concurs de avioane de hârtie – Paper Aeroplan Contest
– Ateliere de creație – pictură
– Reconstituire istorico – militară
Muzeul Național de Artă Contemporană
Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) va celebra Noaptea Muzeelor, cu un program special, între orele 21.00 – 04.00, în care publicul va avea acces gratuit.
În acest interval orar, vizitatorii vor putea admira mai multe expoziții: ”Pentru că aripile sunt făcute să zboare”(desen, fotografie, obiect, text), ”De la Figurativ la Abstract”(lucrări din colecția MNAC), ” Second Life in comunism”(o colecție despre oameni, atitudini și locuri).
De asemenea, pe platforma din fața MNAC, va avea loc și o proiecție de scurt metraje, intitulată ”Shorts Up”.
Cu începere de la ora 22.00, va fi difuzat, o dată la o oră și jumătate (ultima difuzare fiind la 02.30), documentarul ”Turn off the lights”, realizat de sârboaica Ivana Mladenovic. Filmul, a cărui realizare a durat trei ani, spune povestea a trei tineri care se întorc după ani de închisoare în comunitatea lor, unde redescoperă o viață marcată de agresivitate și excese.
Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”
Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” sărbătorește Noaptea Muzeelor într-un mod inedit, pe parcursul a două zile.
Vineri, 18 mai, programul ”Legănați de Deinotherium” îi așteaptă, începând cu ora 21.30, pe copiii care pot rămâne fără părinți să viziteze muzeul noaptea și să doarmă în Sala Deinotherium-ului. Dimineața, copiii vor spune ce au visat, la o ceașcă de cacao cu lapte și un croissant. Grupul țintă vizează copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani.
Sâmbătă, 19 mai, expoziția permanentă va putea fi vizitată între orele 18.00 – 01.00, gratuit (accesul vizitatorilor fiind permis numai până la orele 00.00). Accesul publicului în expoziție se va face în grupuri de 20 de persoane din 15 în 15 minute.
Mai multe detalii despre surprizele pe care vi le-a pregătit Muzeul Antipa cu ocazia Nopții Muzeelor găsiți aici.
Biblioteca Națională a României
Biblioteca Națională a României va sărbători Noaptea Muzeelor prin găzduirea celei mai impoprtante expoziții internaționale de fotojurnalism, intitulată ” World Press Photo”.
World Press Photo revine în România după 17 ani de absență, la inițiativa Fundației Culturale EIDOS, fondată de fotograful Cristian Movilă, cunoscut pentru numeroasele colaborări la prestigioase publicații precum Newsweek, The New York Times Magazine sau National Geographic.
Vizitatorii vor putea admira astfel peste 170 de lucrări premiate în cadrul competiției internaționale World Press Photo. Expoziția face parte dintr-un turneu internațional, care include peste 100 de expoziții, în 45 de țări.
Expoziția va putea fi admirată în intervalul orar 21.00 – 04.00.