Prima pagină » Știri » NOBEL 2014. Stefan W. Hell, pentru gândul: „Am avut profesori extraordinari în România”

NOBEL 2014. Stefan W. Hell, pentru gândul: „Am avut profesori extraordinari în România”

NOBEL 2014. Stefan W. Hell, pentru gândul:
NOBEL 2014.Stefan W. Hell, laureatul Premiului Nobel pentru Chimie, născut la Arad, a spus într-un scurt interviu pentru gândul că a muncit aproape 20 de ani pentru obținerea rezultatelor pentru care a fost premiat.

 Premiul Nobel pentru Chimie i-a adus o bucurie imensă și în același timp o recunoaștere pentru efortul lui. „Este o recunoaștere imensă a muncii mele și a oamenilor care au lucrat cu mine”, a spus cercetătorul.

Despre România are numai cuvinte de laudă, și spune că bazele carierei lui în știință au fost puse în România.

„M-am născut la Arad, dar părinții mei sunt din Santana, unde am crescut și unde mi-am petrecut copilăria până la 14 ani. Acolo am mers la școala primară, unde am fost foarte norocos să am profesori care m-au inspirat. Apoi am mers la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara, unde m-am îndreptat pentru prima dată spre fizică. Am avut profesori extraordinari de fizică și matematică la Santana și Timișoara, care m-au ajutat să am o bază solidă în științe încă din copilărie pentru cariera mea de mai târziu”, a spus Stefan W. Hell, pentru gândul.

Stefan W. Hell, s-a născut pe 23 decembrie 1962 în Arad, este membru de onoare al Academiei Române din 2012. În prezent, el este unul dintre directorii Institutului pentru Chimie și Biofizică Max Plack din Gottingen, Germania, și director al Centrului german pentru cercetări contra cancerului din Heidelberg.

Stefan Hell a plecat în Germania în 1978, după primul an de liceu, urmat în Timișoara, stabilindu-se împreună cu părinții la Ludwigshafen. În 1981, Stefan Hell a studiat la Universitatea din Heidelberg, Germania, unde și-a obținut și doctoratul în fizică, în 1990, cu o lucrare coordonată de fizicianul Siegfried Hunklinger.

 

Citește și