Noi cazuri de infectare cu Covid-19, pe un șantier din Iași. Aproape 20 de muncitori vietnamezi, confirmați pozitiv
După ce, săptămâna trecută, 21 de angajați vietnamezi din Iași au ieșit pozitiv la testul Covid-19, acum alți colegi din aceeași țară și de la aceeași companie au fost confirmați cu noul coronavirus.
Potrivit unui comunicat al companiei la care sunt angajați, în acest moment 24 de muncitori vietnamezi sunt internați, în total, în spitalele din Iași, cu forme ușoare și medii ale infecției.
„Starea colegilor mei vietnamezi, de sănătate și de spirit, este una bună, datorită grijii pe care o au medicii. Ei vorbesc cu familiile lor în fiecare zi, iar cei dragi lor nu mai sunt ingrijorați”, a declarat Vi Vi Tuan, managerul echipei de muncitori vietnamezi, citat de Mediafax.
Potrivit reprezentanților companiei, managementul a acordat o atenție sporită grupului format din 52 de muncitori vietnamezi, aceștia lucrând în echipe distincte pe șantierele firmei Conest, în spații deschise.
Mai mult, transportul acestora a fost făcut cu respectarea normelor de distanțare, fără ca angajații vietnamezi să interacționeze cu ceilalți, iar aceștia nu au părăsit incinta șantierelor și nu au intrat în spații publice, mai informează compania.
„Conest a aplicat și măsura testării periodice a angajaților ca măsură de prevenire a răspândirii infecției cu COVID-19. Din păcate, așa cum s-a întâmplat în toate domeniile de activitate, în Iași, în țară și în lume, la testarea de rutină din 19 septembrie, 21 din cei 52 de angajați vietnamezi au ieșit pozitiv la teste. Am luat atunci măsurile indicate de autorități (…) Ne așteptăm să apară și alte cazuri întrucât am ținut permanent legătura cu medicii și am efectuat testări periodice. Astăzi, vineri 25 septembrie, au venit rezultatele testelor pentru 28 de muncitori vietnamezi. 17 muncitori din cei 28 retestați au ieșit pozitiv. 11 sunt în continuare izolați. S-au luat toate măsurile prevăzute de legislația sanitară”, se mai arată în comunicat.
A fost focar de coronavirus și pe un șantier din Capitală, luna trecută! Peste 30 de muncitori indieni au fost infectați
Un focar de coronavirus a fost descoperit pe un șantier din Capitală, la sfârșitul lunii trecute, la construcția unui bloc din cartierul Berceni, unde lucrau 108 muncitori de origine indiană.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat atunci că 32 de muncitori au fost confirmați pozitiv, precizând că ei sunt din India, stau de un an în România și lucrează la un șantier de construcții pentru un complex rezidențial din Sectorul 4 al Capitalei.
Starea angajaților era una bună și prezentau simptome ușoare, a spus Arafat. Pacienții au fost internați la Spitalul Victor Babeș și la Matei Balș, unde au fost duși cu un autocar al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).
Dosar penal în cazul șantierului din București unde 34 de muncitori indieni s-au infectat cu noul coronavirus
Direcția de Sănătate Publică a descoperit un focar de infecție pe șantierul unde lucrau 108 muncitori indieni, iar GÂNDUL.RO a prezentat detalii în exclusivitate despre acest caz șocant.
Potrivit stiripesurse.ro, Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 anunță că a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul șantierului din București unde 34 de muncitori indieni au fost descoperiți pozitivi cu coronavirus.
Polițiștii Secției 26 din București s-au deplasat la șantierul celor doi dezvoltatori imobiliari care controlează Metropolitan Residence, pentru a fi efectuată – alături de reprezentanții DSP – o anchetă epidemiologică, iar 34 de muncitori indieni aufost confirmați pozitiv cu noul coronavirus.
„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost înregistrat la data de 24.08.2020 dosarul penal nr. 5941/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 C.p.