Noi detalii după necropsia tânărului împușcat de un polițist în Vaslui. „Concluziile arată poziția agentului în momentul incidentului”
Agentul Mihai Vizitiu, din cadrul Biroului Rutier Vaslui, a fost pus la dispoziție vineri, iar anchetatorii au susținut inițial că acesta este cercetat penal pentru omor, dar, la doar câteva ore, încadrarea juridică a fost schimbată în ucidere din culpă.
„Astăzi (vineri – n.r.) am primit raportul de necropsie, iar concluziile acestui act arată poziția agentului în momentul incidentului, fapt care ne-a determinat să schimbăm încadrarea juridică din omor, în ucidere din culpă”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, Sorin Armeanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Tânărul de 27 de ani era urmărit de polițiștii de la Rutieră, care aveau informațiii că acesta conduce un autoturism, deși avea permisul suspendat, fiind cercetat în mai multe dosare pentru încălcarea legislației rutiere. Arma polițistului s-ar fi descărcat în timp ce îl imobiliza pe Adrian Munteanu, iar victima a murit la scurt timp.