Noi dezvăluiri în cazul fetiței din Mehedinți. IGPR: Doi polițiști, atenționați pentru o situație din luna mai

Publicat: 23 06. 2019, 16:54

„Cei doi polițiști au fost atenționați pentru un eveniment din luna mai a acestui an, nu pentru ziua în care procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cariova a luat-o pe fetița din locația respectivă. Concret, în luna mai a acestui an, mama adoptivă a fetiței a mers la sediul unității de poliție, unde a cerut ca polițiștii să meargă cu ea să o ia pe fetița din imobilul în care se afla, iar polițiștii au consiliat-o și au îndrumat-o cum trebuie să procedeze în această situație, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Potrivit sursei citate, ulterior, femeia a ieșit în curtea unității de poliție, de unde a apelat 112, sesizând aceleași aspecte și anume că vrea să o ia pe fetița din imobilul unde se află. Și atunci, polițiștii i-au explicat că a fost deja îndrumată, consiliată cum trebuie să procedeze.

„În urma acestui apel, polițiștii au procedat corespunzător, însă, agentul de poliție care a preluat apelul nu a întocmit fișa pentru acest apel, conform prevederilor legale în vigoare. În acest sens, au fost atenționați, atât polițistul care a preluat apelul, cât și șeful nemijlocit al acestuia. Primul, pentru necompletarea fișei 112, iar ce de-al doilea, pentru că, deși a fost informat cu privire la apel, nu a verificat dacă a fost întocmită fișa”, precizează IGPR.