Noi greșeli gramaticale comise de MINISTRUL EDUCAȚIEI: Manualele școlare ESTE un subiect intens

Publicat: 02 08. 2018, 17:06
Actualizat: 02 10. 2018, 15:05

Greșelile ministrului Educației au constat în dezacorduri între subiect și predicat, în încercarea de a le explica jurnaliștilor cât de preocupat este de problemele învățământului.

De exemplu, acesta a spus: „Manualele școlare este (n.r. – sunt) un subiect intens și probabil principala sarcină a Ministerului Educației”.

O altă greșeală de acest gen a fost comisă în propoziția: „În acest cost de 24 de milioane de lei este inclusă editarea și drepturile de autor”.

Vizibil a fost și momentul în care Valentin Popa a citit greșit și cu dificultate denumirea instrumentului de autoevaluare – HEInnovate.

„Am participat și în calitate de rector și sunt încântat să continui inițiativa (n.r. – pauză) HEInnovate”.

De asemenea, pe lista greșelilor comise joi de Valentin Popa a mai fost adăugată o altă frază fără coerență. „Mai bine să avem elevul la școală, să stea în clasă, decât să închidem și să îl trimitem în spațiul public”.

Ministrul Valentin Popa a susținut, joi, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat bilanțul celor șase luni de activitate.

În luna mai, la dezbaterea moțiunii simple depuse de PNL împotriva sa, Valentin Popa a făcut noi greșeli gramaticale. Astfel, ministrul Educației Naționale a pronunțat greșit pronumele „cealaltă”. Ulterior, Valentin Popa a spus că a dat foarte multe examene și nu va mai da altele. Precizarea vine după ce i s-a cerut să spună care este forma corectă a cuvântului: ,,celelante” sau ,,celelalte”.

În discursul său, ministrul Educației a afirmat și c㠄«a fost anunțat» că în peste 1.100 de școli a fost boicotată simularea, dar de fapt în 25 de școli nu s-a putut susține evaluarea națională.

Foto: Hepta