Noi imagini cu ELENA UDREA după eliberarea din închisoare. MESAJUL transmis de iubitul ei

Publicat: 10 02. 2019, 21:55

Elena Udrea și Adrian Alexandrov sunt fotografiați în timp ce au ieșit la plimbare cu fiica lor, Eva Maria.

Alexandrov a postat și pe Facebook o imagine în care apare doar el împingând căruciorul în care se află fiica sa. Poza este însoțită de descrierea: „My girl, Eva Maria”.

Elena Udrea a fost eliberată de Crăciun din închisoarea din Costa Rica unde s-a aflat alături de fosta șefă a DIICOT Alina Bica. Ele au fost puse în libertate după ce justiția din România a anulat cererile de extrădare în cazul lor, în condițiile în care executarea pedepselor le-a fost suspendată în baza deciziei CCR prin care constituirea completurilor de 5 judecători de la instanța supremă a fost declarată nelegală.

Pedeapsa de șase ani de închisoare primită de Elena Udrea în dosarul Gala Bute, dar și pedeapsa de patru ani a Alinei Bica au fost suspendate prin decizia ICCJ.

„Abia am ajuns acasă. A fost o experiență foarte grea de data aceasta,” a povestit Elena Udrea, pe 25 decembrie, la Antena 3. „Spun de data aceasta, pentru că o compar cu cea din 2015, când am fost arestată preventiv în România. A fost mult mai greu decât atunci pentru că acum există un copil, există Eva și despărțirea de ea a fost foarte greu de suportat. Am găsit-o mult mai mare decât am lăsat-o. Am lăsat-o la 13 zile, când m-au ridicat de pe stradă și am găsit-o acum mult mai mare. Cred că și ea e curioasă să mă cunoască. Încercăm să ne cunoaștem reciproc. Cel mai greu de suportat a fost că nu eram cu copilul meu. Altfel, faptul că eram cu Alina Bica a făcut mai ușoară perioada asta. Departe de țară, mult mai greu decât ce s-a întâmplat în 2015, dar Dumnezeu a făcut o minune că în Ajunul Crăciunului am ajuns acasă”.

Deși înainte să fie reținută și închisă aceasta era activă pe Facebook, postând imagini și comentarii referitoare la acuzațiile care i se aduc sau la evenimente din țară, după ieșirea din închisoare Udrea s-a limitat la două postări, una după eliberare și o alta după Anul Nou. 

Foto: Alexandrov Adrian/ Facebook/ Instagram