Noi materii introduse pentru școlarii de clasele III și IV și pentru elevii de la liceele de muzică, din această toamnă
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin de ministru, programa școlară pentru disiplina opțională „De-a arhitectura. Educație pentru arhitectură și mediu construit” pentru clasele a III-a și a IV-a. Timp de o oră pe săptămână, elevii acestor clase se vor familiariza cu modul în care se construiește mediul, dar și cu elemente minimale de arhitectură.
Programa propune și activități în aer liber, centrate pe identificarea în realitate a conceptelor învățate în clasă.
Anterior adoptării, a existat un proiect de programă școlară, pilotat în cinci școli din București, pe parcursul anului școlar 2012 – 2013. Proiectul a fost elaborat în colaborare cu specialiștii din Ordinul Arhitecților din România, Asociația Arhitectura și specialiștii Departamentului de Științe ale Educației din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității București.
Au fost aprobate, de asemenea, și programele școlare pentru învățământul liceal, profilul artistic, specializarea Muzică, destinate disciplinelor opționale „Muzică vocală de jazz – muzică ușoară” și „Istoria jazzului”. Prima disciplină vizează elevii din ciclul liceal, clasele IX – XII, iar cea de-a doua, elevii din clasele a XI-a și a XII-a.
În cadrul disciplinei „Muzică vocală de jazz – muzică ușoară”, elevii vor aprofunda genurile și formele muzicale specifice: ragtime, blues, boogie -woogie, bebop, jazz afro-brazilian etc. În plus, elevii vor învăța să interpreteze vocal și să realizeze acompaniamente vocal – instrumentale solo sau în grup pentu acest gen.
Disciplina „Istoria Jazzului” este axată pe prezentarea originilor și contextului istoric al apariției jazzului, iar liceenii cărora li se adresează vor învăța să opereze cu concepte și termeni specifici, dar și să identifice forme de expresie în muzică, literatură și dans.