Noi probe în dosarul Vișinescu. Încă ȘAPTE VICTIME ALE TORȚIONARULUI, identificate

Institutul pentru Ceretarea Crimelor Comunismului a identifiat încă șapte deținuți care au decedat în închisoarea de la Râmnicu Sărat care a fost condusă de torționarul Alexandru Vișinescu. ICCMER a precizat că pe baza unor documente de la CNSAS aInstitutul a identificat documente care probează că alți șapte deținuți politici au decedat la Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vișinescu (1956-1963), pe lângă cele cinci decese deja documentate: Ion Lugoșianu (d. 1957), Theodor Roxin (d. 1960), Ion Gigurtu (d. 1959), Sándor Imre (d. 1956), Constantin Hagea (d. 1960), Gheorghe Leon (d. 1959), Mircea Cancicov (d. 1959). Vișinesu este acuzat oficial de Parchetul General de genocid.

„Pe baza noilor informații, numărul deceselor de la Râmnicu Sărat a ajuns astfel la 12. Din punctul nostru de vedere, numărul deceselor înregistrate probează brutalitatea regimului de detenție de aici. Reafirmăm că răspunzător din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat este comandantul Alexandru Vișinescu, pentru care s-a început deja urmăriea penală. Totodată, noile probe confirmă barbaria de care Vișinescu a dat dovadă în exercitarea mandatului la conducerea penitenciarului. Documentele identificate în arhive vor fi înaintate procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care instrumentează în acest moment dosarul Vișinescu.” a precizat Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER.Noile probe colectat de ICCMER vor fi depuse la Parchetul General.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică au început, pe 3 septembrie, urmărirea penală a lui Alexandru Vișinescu pentru genocid, „constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deținuții politici încarcerați în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acțiuni ce depășesc cadrul legal (lipsa medicamentelor și a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistență adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv deținuților, condiții de detenție inumane, rele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de către deținuți)”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

Genocidul este o infracțiune contra umanității, încadrată în Codul Penal la articolul 438 și presupune „săvârșirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte: uciderea de membri ai grupului; vătămarea integrității fizice sau mintale a unor membri ai grupului; supunerea grupului la condiții de existență de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parțială, a acestuia; impunerea de măsuri vizând împiedicarea nașterilor în cadrul grupului; transferul forțat de copii aparținând unui grup în alt grup”.Faptele de genocid se pedepsesc cu închisoarea pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani, conform legii române.

După Revoluție, condamnați pentru genocid au fost Nicolae și Elena Ceaușescu, executați la Târgoviște în decembrie 1989, pentru că au dat ordinul de a se trage în manifestanții anti-regim. Principalii capi ai statului comunist condus de Ceaușescu – Ion Dincă, Emil Bobu, Tudor Postelnicu și Manea Mănescu, au fost inițial acuzați de complicitate la genocid, însă încadrările juridice le-au fost schimbate ulterior.

Procesele împotriva naziștilor implicați în exterminările din lagăre, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au avut ca obiect tot genocidul sau complicitatea la genocid.

„Este o decizie istorică pentru IICCMER, dar mai ales pentru societatea românească. Este pentru prima dată când un fost lucrător al sistemului carceral comunist este pus sub acuzare pentru infracțiunea de genocid pentru crimele și abuzurile politice comise în timpul regimului comunist. Punerea sub acuzare a fostului comandant de la penitenciarul Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu, reprezintă un moment de cotitură în investigarea și sancționarea crimelor comunismului”, a precizat la vremea respectivă Andrei Muraru, directorul IICMER.

Gândul, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, a publicat, în cadrul unui proiect media în premieră pentru România, profilul complet al torționarului Alexandru Vișinescu. Printre victimele care i se impută lui Vișinescu este și fostul lider țărănist Ion Mihalache, care a decedat la Râmnicu Sărat în urma torturilor aplicate de fostul comandant, acum un pensionar fericit și liniștit.

Alexandru Vișinescu a fost comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 și până la desființarea închisorii, în 1963, fiind și ultimul comandant al închisorii în care a sfârșit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

„Faptele lui Alexandru Vișinescu pot fi încadrate în infracțiunea de omor deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi și asupra mai multor persoane, prevăzută de art. 176 alin. 1 lit. a și b din Codul Penal Român”, se arată în sesizarea penală înaintată de IICCMER către Parchetul General.

Cu toate că au trecut 50 de ani de la faptele de care este acuzat Vișinescu, juriștii IICCMER susțin că termenul de prescripție al infracțiunilor nu poate fi luat în considerare. Potrivit sesizării, autoritățile comuniste au împiedicat cercetarea și trimiterea în judecată a torționarilor precum Alexandru Vișinescu, astfel că, din punct de vedere legal, el încă poate fi tras la răspundere.

Cine sunt cei șapte deținuți politici identificați de ICCMER

1. Ion LUGOȘIANU (1890-1957) – jurist și absolvent de științe politice cu studii în Franța. Apropiat al liderilor Partidului Național din Transilvania, a fost consilier tehnic al delegației române la Conferința de Pace de la Paris din 1919. A fost deputat în mai multe legislaturi, ministru al Instrucțiunii Publice (1930) și al Industriei și Comerțului (1932 – 1933). A avut o carieră importantă ca diplomat, ocupându-se de organizarea serviciilor consulare în SUA și Canada, fiind în numeroase rânduri delegat la Liga Națiunilor, dar și ambasador la Vatican. A fost director al ziarului „Universul”. Arestat în anul 1949 și condamnat prin sentința nr. 1067/50 a Tribunalului Militar București pentru crimă de înaltă trădare („a avut legături cu anglo-americanii”) la muncă silnică pe viață. După ce a trecut prin arestul MAI, prin spitalul-închisoare Văcărești și prin penitenciarele Jilava, Aiud, Pitești și Gherla, a decedat la 7 noiembrie 1957, în penitenciarul Râmnicu Sărat din cauza unui „colaps cardio-vascular”.

2. Theodor ROXIN (1885-1960) – avocat și om politic PNȚ, președinte al filialei Bihor a PNȚ. A fost ales deputat în mai multe legislaturi. Implicarea activă în timpul alegerilor din 19 noiembrie 1946, a determinat supravegherea acestuia, ulterior încercându-se implicarea sa în procesul Maniu-Mihalache. Acuzat de uneltire (tentativă de reorganizare a PNȚ), a fost condamnat la 25 de ani temniță grea. A trecut prin penitenciarele Jilava, Oradea, Aiud. În data de 10 august 1957 a fost transferat împreună cu alți lideri ai PNȚ la penitenciarul Râmnicu Sărat. Trei ani mai târziu, pe 20 septembrie 1960, în urma regimului dur de detenție la care a fost supus, a încetat din viață. A fost îngropat la marginea cimitirului din Râmnicu Sărat.

3. Ion GIGURTU (1896-1959) – inginer de mine (cu studii la Freiburg și Berlin), director general al societății „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase. Deputat (1926), ministrul Industriei și Comerțului (1937-1938), ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor (1939), președinte al Consiliului de Miniștri (4 iulie-4 septembrie 1940). Arestat, împreună cu soția sa, la 5 mai 1950. Condamnat la 15 ani închisoare, pentru activitate contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare. A fost deținut la Sighet, până la 6 iulie 1955, apoi la Malmaison. A încetat din viață la Penitenciarul Râmnicu Sărat în data de 24 noiembrie 1959.

4. Sándor IMRE (1893-1956) – canonic romano-catolic. A absolvit studiile medii la Miercurea Ciuc și studii teologice la Alba Iulia și Budapesta. A fost pastor, profesor de religie la Odorheiu Secuiesc, arhidiacon și apoi vicar. După Dictatul de la Viena a fost vicar general pentru Transilvania de Nord, la Cluj a devenit Ordinarius substitutus în 1950. A fost arestat în 1951, iar Tribunalul Militar București l-a condamnat la 25 de ani de muncă forțată, cu confiscarea averii, pentru trădare. A murit în februarie 1956, la Râmnicu Sărat, dar nu se știe nici până astăzi unde a fost înmormântat.

5. Constantin HAGEA (1905-1960) – ziarist și om politic PNȚ. A urmat liceul „Titu Maiorescu” din Aiud și Facultatea de Drept la Cluj. A fost redactor la publicațiile Dreptatea satelor și Dreptatea țăranilor, iar în perioada 1943-1944, a fost director al publicației Ardealul. În timpul guvernelor Sănătescu și Rădescu, a ocupat funcția de secretar general în cadrul Comisariatului General al Refugiaților și Evacuaților din Ministerul Afacerilor Interne. Constantin Hagea a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civilă, în 1955, pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” și „crimă împotriva păcii și activitate intensă împotriva clasei muncitoare”, din cauza articolelor sale, etichetate drept antisovietice și antidemocratice. A murit la Râmnicu Sărat în 1960. Condamnarea i-a fost anulată de Curtea Supremă de Casație și Justiție în 1995, Hagea fiind reabilitat de către statul român.

6. Gheorghe LEON (1888-1959) – economist, avocat și om politic PNL. S-a născut în familia biologului Nicolae Leon, la Iași. A terminat studiile medii și superioare în orașul natal, apoi a urmat un doctorat în economie la Universitatea din Jena, avându-l coordonator pe profesorul Lujo Brentano. A devenit profesor la Facultatea de Drept din Cluj, la catedra de finanțe și statistică, titular din 1926. Din 1935 până în 1945 ocupă o funcție similară la Universitatea București, unde concomitent a fost și președinte al Institutului de Științe Economice și Finanțe al Facultății de Drept. A condus revista Analele economice și statistice, fiind și proprietarul acesteia. A fost parlamentar PNL, iar în 1934 a ocupat funcția de subsecretar de stat în Ministerul Industriei și Comerțului. În 1940 face parte din guvernul Ion Gigurtu, ca ministru al Economiei și, simultan, ministru interimar la Finanțe, Agricultură și Domenii, Coordonare și Planificare. Face parte și din guvernul legionar Ion Antonescu, în funcția de ministru al Economiei, dar demisionează după două luni, reluându-și activitatea la universitate. Gheorghe Leon este judecat în procesele criminalilor de război, împreună cu alți membri ai guvernului Gigurtu, fiind condamnat la închisoare pe viață și închis la penitenciarul de la Sighet, până în 1955, când a fost dezafectat. A fost transferat la Râmnicu Sărat unde a decedat la 29 decembrie1959.

7. Mircea CANCICOV (1884-1959) – avocat, finanțist și om politic al PNL, fost ministru de Finanțe și ministru al Economiei Naționale. A urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității București, absolvită în 1905. Ulterior, și-a continuat studiile de drept la Sorbona, devenind un reputat jurist. Ca membru de seamă al PNL, a deținut funcții importante în stat printre care cea de ministru de Finanțe în mai multe guverne care s-au succedat în perioada 1936-1939. A fost titularul portofoliului de la Ministerul Economiei Naționale (mai-iulie 1940; noiembrie 1940 – ianuarie 1941). A fost profesor universitar la catedra de Finanțe din cadrul Facultății de Drept din București, ulterior fiind ales membru de onoare al Academiei Române (1937) și membru de onoare al Academiei de Științe din România (1938). Întrucât a făcut parte și din Guvernul Ion Antonescu, Mircea Cancicov a fost arestat la 5 octombrie 1946 și condamnat de către Curtea Supremă prin sentința nr. 1510/1948 la 20 de ani temniță grea pentru crime de război. A trecut prin penitenciarele Văcărești, Aiud și Râmnicu Sărat. A încetat din viață la 25 decembrie 1959 în penitenciarul Râmnicu Sărat.