Prima pagină » Știri » Noi reguli privind parcările de locuință. Ce riscă cei care își repara mașina în parcare

Noi reguli privind parcările de locuință. Ce riscă cei care își repara mașina în parcare

Noi reguli privind parcările de locuință. Ce riscă cei care își repara mașina în parcare
Parcările de bloc pot fi amenajate la o distanță de cel puțin cinci metri de ferestrele imobilului, iar în parcare sunt interzise activități de reparații și întreținere auto, prevede un ordin emis de Ministerul Sănătății în mandatul lui Eugen Nicolăescu.

Aceste prevederi sunt menționate în anexa Ordinului pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației. Ordinul a fost aprobat de fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, la 4 februarie, cu puțin înainte de încheirea celui de-al doilea mandat al său.

Actul normativ mai prevede că la stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit vor fi precizate și amplasamentele unor dotări tehnico-edilitare între care „platforme destinate pentru depozitarea recipientelor de colectare selectivă a deșeurilor menajere”. Aceste platforme vor fi amenajate la distanță de minimum 10 metri de ferestrele locuințelor, vor fi împrejmuite, impermeabilizate, cu asigurarea unei pante de scurgere, vor fi prevăzute cu sistem de spălare și sifon de scurgere racordat la canalizare, vor fi dimensionate pe baza indicelui maxim de producere a gunoiului și a ritmului de evacuare a acestuia și vor fi întreținute în permanentă stare de curățenie.

Tot la stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit va fi precizat un amplasament destinat spațiilor de joacă pentru copii -amenajate și echipate cu mobilier urban specific, realizat conform normativelor în vigoare astfel încât să fie evitată accidentarea utilizatorilor.

Același act normativ face referire la amplasarea unor unități de producție sau servicii în vecinătatea blocurilor, fiind impusă, de asemenea, o distanță minimă față de ferestrele imobilelor de locuit.

„Unitățile cu capacitate mică de producție, comerciale și de prestări servicii, precum spălătorii auto, ateliere mecanice, tinichigerii, ateliere de tâmplărie etc., care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se amplasează în clădiri separate, la distanță de minimum 15 m de ferestrele locuințelor. Distanța se măsoară între fațada locuinței și perimetrul unității, reprezentând limita suprafeței unității respective. Pentru unitățile sus-menționate se asigură mijloacele adecvate de limitare a nocivităților, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare. Se interzice schimbarea destinației funcționale a unor zone, dacă prin aceasta se creează premisa apariției de riscuri pentru sănătatea populației din zona locuită”, se arată în normele anexate ordinului.

Conform acelorași norme, la parterul clădirilor de locuit se pot amplasa sau amenaja unități comerciale, unități de prestări servicii, cabinete medicale umane fără paturi și cabinete veterinare pentru animale de companie, cu condiția ca acestea, „prin funcționarea lor, să nu creeze disconfort și riscuri pentru sănătatea locatarilor”.

La parterul blocurilor nu pot însă funcționa unități de producție, în timp ce activitățile de birou pot fi organizate și la etajele imobilelor de locuit, dacă se obține acceptul vecinilor direcți.

Nerespectarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârșite, prevede ordinul emis de Ministerul Sănătății (MS).

Direcția de specialitate din Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, ministerele cu rețea sanitară proprie, administrația publică locală și alte autorități implicate duc la îndeplinire dispozițiile actului normativ.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an