Prima pagină » Știri » Nord-estul României ocupă ultimul loc în UE în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor

Nord-estul României ocupă ultimul loc în UE în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor

Nord-Estul României ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în funcție de Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor aferent anului 2005, calculat la standardele puterii de cumpărare, valoarea indicatorului reprezentând numai 24% din media din cele 27 de state membre, potrivit Eurostat.

Nord-Estul României ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în funcție de Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor aferent anului 2005, calculat la standardele puterii de cumpărare, valoarea indicatorului reprezentând numai 24% din media din cele 27 de state membre, potrivit Eurostat. Valoarea PIB-ului pe cap de locuitor în regiunea de nord-est a României era, în 2005, de numai 2.519 euro, comparativ cu media europeană de 22.400 de euro.

Dintr-un total de opt regiuni din România luate în calcul, alte cinci, respectiv sud-vestul Olteniei, sudul Munteniei, sud-estul, nord-vestul și centrul țării, se află printre ultimele 15 poziții ale clasamentului realizat la nivelul UE în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor. Toate cele 15 regiuni aflate în partea inferioară a clasamentului se află în Bulgaria, Polonia și România.

Primele trei regiuni, în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor, sunt Londra, cu 303% din media europeană, respectiv 76.053 de euro, Marele Ducat de Luxemburg, cu 264%, și Bruxelles, cu 241%.

România se situează pe penultimul loc în Uniunea Europeană în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor aferent anului 2006, calculat la standardele puterii de cumpărare, valoarea indicatorului fiind de numai 38% din media celor 27 de state.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și