Prima pagină » Știri » Notăriță găsită spânzurată. A scris în biletul de adio că nu mai poate „lupta cu zgomotul”

Notăriță găsită spânzurată. A scris în biletul de adio că nu mai poate „lupta cu zgomotul”

Notăriță găsită spânzurată. A scris în biletul de adio că nu mai poate
O femeie de 37 de ani din Timișoara, notar public, a fost găsită spânzurată de un calorifer, în baia din locuința sa, ea lăsând un bilet de adio în care spunea că nu mai poate "lupta cu zgomotul", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Timiș, Mirela Drăghicioiu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că femeia de 37 de ani s-a sinucis marți seară, pe corpul acesteia neexistând urme de violență.

„A avut loc o sinucidere în Timișoara. Este vorba de o femeie în vârstă de 37 de ani, din municipiu. Nu există suspiciuni că decesul ar fi survenit în alt mod, neexistând urme de violență pe corp”, a spus Mirela Draghicioiu.

Potrivit polițiștilor, femeia a fost găsită spânzurată de caloriferul din baie. Aceasta era notar public în Timișoara și a lăsat un bilet de adio pe care a scris: „Nu mai pot să lupt cu zgomotul. Mi-e tare frig, deși nu e noiembrie. Iartă-mă”.

Citește și