Nouă din cele peste 30 de persoane duse la audieri în cazul rețetelor false au fost reținute

Publicat: 06 04. 2013, 11:56
Actualizat: 22 03. 2019, 02:04

Nouă din cele peste 30 de persoane duse, vineri, la audieri, în urma perchezițiilor fãcute în cazul eliberărilor de rețete false au fost reținute, după 12 ore de audieri, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul farmaceutic.

Potrivit șefului BCCOA Alba Iulia, comisarul șef Traian Berbeceanu, procurorii DIICOT au emis, în noaptea de sâmbătă spreduminică, mandate de reținere pe numele a nouă dintre cele 35 de persoane duse, vineri, la audieri, la sediul DIICOT Serviciul Teritorial Hunedoara, transmite corespodentul Mediafax.

„Nouă persoane au fost reținute pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul farmaceutic. În cursul zilei de sâmbătă, cei nouă vor fi prezentați judecătorilor Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă sub aceleași învinuiri”, a mai declarat Berbeceanu.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, audierile au durat peste 12 ore, iar printre persoanele pe numele cărora li s-au emis mandate de reținere se numără președintele organizației municipale a PC Hunedoara, Tatiana Făgădar, care este și consilier local și face parte din conducerea județeană a unui lanț de farmacii, dar și doi medici oncologi, între care șeful Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Hunedoara, Elisabeta Mezo.

Grefiera de la Tribunalul Hunedoara bănuită că ar fi anunțat aprobarea interceptărilor telefonice ale membrilor rețelei este cercetată în libertate, tot în libertate fiind cercetat și soțul grefierei, fost șofer la Tribunalul Hunedoara.

Peste 30 de persoane – medici, farmaciști, asistenți de farmacie și distribuitori de produse farmaceutice – au fost duse, vineri, la audieri, în urma perchezițiilor care au avut în cazul eliberărilor de rețete false., în fața anchetatorilor fiind prezentat și liderul PC Hunedoara, Tatiana Făgădar, care este și consilier local și face parte din conducerea județeană a unui lanț de farmacii.

Ea a declarat la intrarea în sediul DIICOT Hunedoara că nu se consideră vinovată, la sediul DIICOT fiind adus și soțul acesteia.

Procurorii și polițiștii au făcut, vineri, percheziții în Hunedoara și Timiș, la medici și farmaciști care ar fi eliberat sute de rețete false pentru medicamente, în special oncologice, apoi le-au decontat la CAS Hunedoara prin societăți care dețin farmacii, încasând ilegal 3,3 milioane de lei.

Anchetatorii au descins la locuințele membrilor unui grup infracțional organizat suspectat de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul farmaceutic. Totodată, polițiștii și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au făcut percheziții la patru farmacii și două cabinete medicale din județele Hunedoara, Timiș și Sibiu.

La finalul perchezițiilor, 35 de persoane urmau să fie duse la audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2010 – 2012, doi medici de la Spitalul Județean Hunedoara – Secția Oncologie au completat în fals sute de rețete cu medicamente, în special oncologice sau adjuvante, substanțe cu valori mari, pentru pacienți cu afecțiuni oncologice aflați în tratament, au precizat procurorii DIICOT într-un comunicat de presă.

„Rețetele au fost predate liderilor grupării și depuse ulterior pentru decontare, prin inducerea în eroare a reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, prin intermediul a trei societăți comerciale care dețin farmacii în municipiile Hunedoara și Deva, fiind încasată astfel, în mod ilegal, suma de aproximativ 3.300.000 lei”, potrivit DIICOT.

Medicii care eliberau rețetele primeau de la reprezentanții farmaciilor diverse sume de bani, în funcție de cantitatea de medicamente prescrisă ce urma să fie decontată.

Pentru a ascunde proveniența sumelor de bani încasate ilegal prin decontarea rețetelor false, membrii grupării le-au înregistrat ca împrumuturi din partea asociaților firmelor pe care le dețineau. De asemenea, membrii grupării au înregistrat în evidențele contabile ale celor trei farmacii facturi fictive din care rezulta aprovizionarea cu medicamentele prescrise și decontate ilegal de la alte societăți comerciale înființate în acest scop, potrivit anchetatorilor.

„Aceste firme erau ulterior înstrăinate altor persoane, care semnau actele de cesionare în schimbul unor sume modice, fără a primi in realitate activele si arhiva. Pentru a influența rezultatul cercetărilor, membrii grupului infracțional organizat au modificat în repetate rânduri evidențele contabile și actele de gestiune ale medicamentelor, urmărind inducerea în eroare a organelor de control care au efectuat verificările financiar-contabile în cauză. De asemenea, au întocmit acte fictive din care rezultă în mod fals distrugerea unor cantități de medicamente negăsite pe stoc cu ocazia controlului”, au mai precizat procurorii DIICOT.

Rulajul sumelor de bani realizat prin intermediul firmelor controlate de către membrii grupării depășește suma de 11 milioane de lei, au susținut procurorii DIICOT.

Poliția Română a precizat că, pe parcursul anchetei, grupul infracțional organizat a fost sprijinit de o grefieră de la Tribunalul Hunedoara și de soțul acesteia, care au transmis unuia dintre medici că instanța a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice.

Totodată, în această cauză este cercetată și o altă persoană, pentru sprijinirea grupului infracțional, fiind suspectată că a primit 10.000 – 15.000 de euro de la un membru al grupării, asigurându-l că are influență la conducerea Gărzii Financiare și că poate influența rezultatul verificărilor, potrivit Poliției Române.

Prejudiciul creat de membrii grupării infracționale a fost estimat până în prezent la aproximativ trei milioane de lei, din care 1,3 milioane de lei reprezintă înșelăciunea la casa de asigurări de sănătate, 1,4 milioane de lei – delapidare și 140.000 de lei spălare de bani, au mai arătat polițiștii.

Cercetările vor fi extinse și cu privire la alte persoane și societăți comerciale implicate, existând indicii că prejudiciul total depășește 11 milioane de lei.

Gruparea a fost destructurată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Hunedoara, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba și Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.

Nicoleta Medrea, corespondenti@mediafax.ro